Un judecător din Ineu a fost prins astăzi în flagrant de către procurorii DNA în timp ce primea mită 300 de euro şi 2 telefoane mobile. Aurel Tripa a fost ridicat chiar din faţa Judecătoriei.

Judecătorul reţinut de DNA a pronunţat o sentinţă favorbilă şi în cazul familiei căreia i-a fost retrocedat satul aradean Nadăş, împroprietărind-o cu 800 de hectare de padure.

Potrivit pressalert.ro, Aurel Tripa este judecător din 1979 şi în perioada 1988 – 1996 a fost preşedintele Judecătoriei Ineu, iar în perioada 1997 – 2004 a fost judecător la Tribunalul Arad, după care a revenit la Judecătoria Ineu unde a activat până în prezent, fiind membru în Consiliul de conducere al acestei instanţe.