Ministerul Sănătăţii, în parteneriat cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi UNICEF, a organizat o campanie de informare şi vaccinare în judeţul Mehedinţi, cu sprijinul autorităţilor judeţene şi locale. În cadrul campaniei de la Strehaia au avut loc astăzi o serie de acţiuni la care a participat ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, împreună cu reprezentanţii celor două organizaţii partenere.
La acţiunea de astăzi au fost prezenţi şi reprezentanţii Direcţiilor de Sănătate Publică din opt judeţe învecinate.
“Aşa cum am promis, vom continua campaniile door to door în cât mai multe comunităţi din ţară. Campania de la Strehaia este un exemplu practic care poate fi replicat în judeţele din Sud-Vestul României. Acest gen de acţiuni trebuie realizate la nivelul întregii ţări. Fiecare copil care intră în contact cu rujeola o poate transmite celor care nu sunt protejaţi, inclusiv copii prea mici pentru a fi vaccinaţi sau copii care nu pot fi vaccinaţi din cauza unor condiţii medicale preexistete. Alegând vaccinarea, părinţii protejează nu doar sănătatea copiilor lor, ci contribuie şi la protejarea altor copii care nu pot fi vaccinaţi”, a declarat Sorina Pintea, Ministrul Sănătăţii.
La Liceul Tehnologic Matei Basarab din Strehaia a fost organizat un centru de informare pentru părinţi privind beneficiile vaccinării şi un centru de vaccinare unde medicii de familie din Strehaia împreună cu medici voluntari au consultat şi vaccinat copiii.
În cadrul sesiunilor de informare, o echipă de specialişti formată din medic de familie, medic epidemiolog şi psiholog a prezentat părinţilor informaţii cu privire la beneficiile vaccinării şi riscurile nevaccinării şi a răspuns întrebărilor adresate de părinţi.
Campania door to door, de informare şi educare a părinţilor cu privire la vaccinare, precum şi de creştere a gradului de vaccinare în rândul comunităţilor vulnerabile, iniţiată de Ministerul Sănătăţii, a demarat în oraşul Strehaia şi în localitatea Plopi din judeţul Mehedinţi în urmă cu o lună.
În luna septembrie, echipe formate din personalul Direcţiei de Sănătate Publică împreună cu asistenţii medicali comunitari şi şcolari şi medicii de familie pe listele cărora figurează copiii restanţieri la vaccinare au vizitat peste 164 de familii din Strehaia şi 46 de familii din localitatea Plopi. În urma acestor acţiuni, au fost vaccinaţi peste 90 de copii. Astăzi, peste 60 de părinţi participă la sesiunile de informare pentru a lua cea mai bună decizie pentru copiii lor.
“Trebuie să ne asigurăm că fiecare copil din România beneficiază de protecţie împotriva bolilor ce pot fi prevenite, cum ar fi pojarul. Cea mai bună metodă de prevenţie este vaccinarea. Atunci când părinţii cunosc beneficiile dovedite ale vaccinării, decid să-şi vaccineze gratuit copiii la medicul de familie. Din experienţa pe care UNICEF o are atât pe plan local, cât şi internaţional, ştim că este posibil să creştem numărul copiilor vaccinaţi prin campanii de recuperare realizate în parteneriat cu Ministerul Sănătăţii, reprezentaţi ai comunităţilor, dar şi specialişti cum ar fi asistenţii medicali şi mediatorii sanitari”, a declarat Gabriel Vockel, Reprezentantul Adjunct al UNICEF în România.
În urma campaniei desfăşurate în cele două comunităţi din judeţul Mehedinţi, rata de acoperire vaccinală a crescut în interval de o lună, astfel:
- În Strehaia, rata de vaccinare era de 11,3% la 1 septembrie şi a crescut până astăzi la 60%. În urma campaniei care se desfăşoară astăzi la Strehaia, sperăm că rată de vaccinare să urce până la peste 90%.
- În satul Plopi, comuna Tâmna, rata de vaccinare înregistrată la 1 septembrie era de 6,9% şi a crescut astăzi la 97%.
Specialiştii din Direcţiile de Sănătate Publică prezenţi astăzi la Strehaia au primit o serie de materiale pe care le pot folosi ca suport în campaniile pe care le vor desfăşura în următoarea perioadă: afişe de promovare a vaccinării, un material video despre importanţa vaccinării şi o prezentare suport pentru echipele de specialişti care vor informa populaţia despre beneficiile vaccinării.
Participant la campanie, Dr. Miljana Grbic, Biroul OMS România, a declarat: “Rujeola este extrem de contagioasă, iar virusul continuă să se răspândească în România. Ca să oprim răspândirea rujeolei şi să prevenim alte epidemii, cel puţin 95% dintre copii care pot fi vaccinaţi trebuie aduşi la medic. Riscul izbucnirii unei epidemii creşte cu fiecare persoană care ratează o vaccinare de rutină. Ca să prevenim îmbolnăvirile şi focarele în rândul copiilor, părinţii trebuie informaţi despre beneficiile vaccinării şi trebuie să urmeze sfatul medicului de familie privind vaccinarea copiilor cu toate vaccinurile de rutină, conform calendarului naţional de vaccinare”.