Procurorii din Maramureş continuă cercetările pentru identificarea persoanei care a ucis fetiţa de cinci ani din Baia Maia şi aşteaptă rezultatul probelor ADN pe baza cărora vor stabili exact ce s-a întâmplat.
Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, Bogdan Gabor, a declarat pentru News.ro că procurorii analizează probe, aşteaptă rezultatul altor probe, printre care şi cele ADN.
El a precizat că, din probele administrate până în prezent, rezultă că fetiţa a fost omorâtă.
“Omorul este clar. Se lucrează să vedem ce probe sunt să stabilim încadrarea juridică, dacă a fost omor calificat sau omor deosebit de grav”,a afirmat procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş.
De asemenea, anchetatorii au menţionat că există şi urme de agresiune sexuală pe trupul fetiţei.
Procurorii continuă investigaţiile pentru a stabili cu exactitate cum a fost ucisă fetiţa, dar şi pentru identificarea şi tragerea la răspundere a persoanei sau persoanelor care au făcut acest lucru.
Poliţiştii au fost sesizaţi, luni seară, în jurul orei 23.29, în urma unui apel la 112, că o fetiţă în vârstă de cinci ani dispăruse de la domiciliu de luni după amiază, de la ora 15.00.
Poliţiştii au început căutările şi au reuşit în scurt timp să o găsească pe fetiţă, aceasta fiind decedată. Trupul acesteia a fost descoperit pe strada Electrolizei din municipiul Baia Mare, în apropierea zonei în care fetiţa locuia cu familia.
Cadavrul a fost dus la morga spitalului pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzei decesului.
Procurorii aşteaptă rezultatul analizelor ADN în cazul fetiţei de cinci ani care a fost găsită moartă în apropierea locuinţei
2 mai 2018
(40 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Incendiu la Muzeul Culturii Romilor din Bucureşti
(10 decembrie 2015)
44 vizualizări
USS Donald Cook a revenit în Marea Neagră
(27 decembrie 2014)
64 vizualizări
SUA îşi apropie Vietnamul comunist în conflictul de la distanţă cu China
(23 mai 2016)
68 vizualizări
Explozie într-un bloc din Fieni
(4 octombrie 2013)
81 vizualizări
Doi răniţi grav în urma unei explozii produse în bucătăria de vară a unei locuinţe din Recaş
(16 iulie 2017)
44 vizualizări
Doi turişti blocaţi cu maşina pe un drum din Bucegi, cu zăpadă de jumătate de metru, au fost salvaţi
(22 aprilie 2014)
59 vizualizări
Fum la metrou între staţiile Piaţa Victoriei şi Aviatorilor din Capitală, circulaţia fiind blocată
(14 iunie 2016)
71 vizualizări
Şeful BCCO Alba, ridicat de DIICOT
(23 octombrie 2013)
51 vizualizări
Zilele libere suplimentare acordate bugetarilor în decembrie vor fi recuperate
(12 decembrie 2013)
54 vizualizări
Verificări DNA la Primăria Zalău, sunt vizate dosare privind reconstituirea dreptului de proprietate
(19 octombrie 2015)
41 vizualizări
Medic din Slobozia, arestat după ce a primit mită pentru a ajuta zeci de persoane să iasă la pensie
(28 iunie 2015)
68 vizualizări
Simona Halep s-a calificat în turul 2 la US Open
(25 august 2014)
53 vizualizări
Putin, pe lista nominalizaţilor la Premiul Nobel pentru Pace
(5 martie 2014)
47 vizualizări
UNHCR: 800 de morţi în naufragiul din Mediterana
(21 aprilie 2015)
38 vizualizări
Rusia şi-a intensificat operaţiunile contra Statului Islamic
(1 decembrie 2015)
59 vizualizări
Vâlcov a depus jurământul ca ministru al Bugetului
(28 august 2014)
30 vizualizări
Oprescu află azi dacă rămâne în arest
(30 septembrie 2015)
50 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026


























