Victorie fără glorie pentru forţele speciale ale poliţiei ucrainene, care au reuşit să îl aresteze, din a treia încercare, pe fostul lider georgian Mihail Saakaşvili.

Ca şi la precedentele tentative, au trebuit să treacă mai întâi de susţinătorii fostului preşedinte. Miercuri, poliţiştii ucraineni au descins în apartamentul din Kiev al politicianului, care a reuşit însă să se refugieze pe acoperişul clădirii. A ameninţat că se va arunca în gol, dar a fost încătuşat şi dus într-o dubă.

Doar că susţinătorii lui Mihail Saakaşvili au înconjurat rapid maşina, s-au luptat cu poliţiştii şi au reuşit să-l elibereze.

Agenţii au revenit o zi mai târziu şi au luat cu asalt tabăra în care se refugiase fostul preşedinte al Georgiei, dar n-au reuşit să-l ducă în arest nici de această dată.

Mihail Saakaşvili e acuzat că a vrut să preia puterea prin forţă, în timpul recentelor manifestaţii împotriva corupţiei din Ucraina.