Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs, vineri seară, la ora 21:12 în judeţul Buzău, la o adâncime de peste 126,5 kilometri.
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), vineri seară, la ora 21:12, s-a produs în Zona seismica Vrancea, un cutremur cu magnitudinea 3.5 pe scara Richter, la adâncimea de 126,5 kilometri.
Cu o zi în urmă, un cutremur cu aceeaşi magnitudine a avut loc în Buzău.
Un cutremur cu magnitudinea de 3.8 pe scara Richter s-a produs în 23 august în judeţul Buzău, la o adâncime de 135,4 kilometri.
În ultimii doi ani, în România s-au produs peste 25 de seisme cu magnitudine peste 4. Cel mai puternic cutremur din acest an a avut loc în 8 februarie, în Vrancea, şi a avut magnitudinea 5, fiind resimţit şi la Bucureşti.