Dan Voiculescu a fost internat vineri după-amiază sub pază la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, urmând să fie supus unei intervenţii chirurgicale, afirmă surse medicale.
Surse apropiate acestuia afirmă că este vorba despre o ocluzie intestinală.
Voiculescu, condamnat la 10 ani de închisoare în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), ar urma să afle în 18 iulie decizia definitivă în privinţa liberării sale condiţionate.