Alertă de securitate la Paris, sâmbătă seară. Un terminal al Aeroportului Charles de Gaulle a fost evacuat în urma unei alerte de securitate.
Potrivit primelor informaţii, este vorba de Terminalul 2F al aeroportului. Mii se pasageri au fost evacuaţi şi zeci de zboruri sunt perturbate. Franţa se află în stare de urgenţă din 2015 ca urmare a valului de atacuri islamiste din această ţară, dar şi din alte ţări din Europa. În total, peste 230 de oameni au fost ucişi în atacuri teroriste care au lovit în ultimii doi ani Franţa.