Condamnarea de şase ani de detenţie primită de fostul primar al municipiului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, în dosarul Microsoft, a fost redusă cu doi ani şi jumătate, în urma denunţurilor pe care acesta le-a făcut în mai multe dosare de corupţie. Iniţial, Tribunalul Dâmboviţa respinsese contestaţia la executare formulată de Gheorghe Ştefan, însă acesta a contestat soluţia, iar Curtea de Apel Ploieşti a redus pedeapsa, decizia fiind definitivă.
Judecătorii Curţii de Apel Ploieşti au decis, luni, să reducă la trei ani şi jumătate pedeapsa de şase ani de închisoare primită în octombrie 2016 de către Gheorghe Ştefan, zis Pinalti, în dosarul Microsoft. Curtea de Apel Ploieşti a admis, astfel, contestaţia depusă de Ştefan la decizia Tribunalului Dâmboviţa, care în luna martie a acestui an a respins contestaţia la executare depusă de condamnat.
Decizia de reducere a pedepisei este definitivă şi a fost luată îm baza articolului 19 din Legea 692/2002, care prevede posibilitatea de reducere a pedepsei ca urmare a cooperării în calitate de martor pentru alte cauze asemănătoare. Surse judiciare au precizat că reducerea pedepsei a fost făcută ca urmare a denunţurilor pe care Pinalti le-a făcut în mai multe dosare instrumentate de DNA.
În 3 octomombrie 2016, completul de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat pe fostul primar al municipiului Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan la şase ani de închisoare cu executare, majorând astfel cu trei ani pedeapsa dispusă în 24 martie, la judecarea în fond a cauzei.
În acelaşi dosar, cunoscut opiniei publice sun denumirea ”Dosarul Microsoft”, Dorin Cocoş a fost condamnat la doi ani şi patru luni de închisoare, cu patru luni mai mult decât pedeapsa dispusă de instanţa de fond, fostul ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare cu executare, cu un an mai mult decât dispusese instanţa de fond, iar omul de afaceri Nicolae Dumitru a primit o condamnare majorată de la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare la doi ani şi patru luni cu executare.
Instanţa a admis cererea DNA şi în ce priveşte confiscarea sumelor stabilite ca prejudicii în cazul lui Dorin Cocoş şi Dumitru Nicolae. Astfel, judecătorii au dispus confiscarea de la Dorin Cocoş a sumei de nouă milioane de euro. La judecarea în fond, instanţa dispusese ca de la Cocoş să fie confiscată suma de 3,7 milioane de euro.
De la Dumitru Nicolae s-a dispus, prin sentinţa ÎCCJ, confiscarea sumei de aproximativ două milioane de dolari şi un million de euro. Instanţa de fond dispusese ca de la Nicolae Dumitru să fie confiscate suma de un milion de euro, cu aproape şase milioane de euro mai puţin decât ceruseră procurorii DNA.
Judecarea dosarului "Microsoft", care viza modul în care au fost atribuite licenţe Microsoft timp de zece ani, a început în 24 martie 2015 şi s-a încheiat în 3 octombrie 2016.