Poliţiştii braşoveni fac, miercuri dimineaţă, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, 16 percheziţii la locuinţele unor persoane din municipiile Braşov şi Săcele, bănuite că ar fi comis acte de proxenetism în ţări precum Austria, Elveţia, Germania şi Spania. Membrii grupării sunt suspectaţi că ar fi exploatat mai multe tinere cărora le găseau clienţi din străinătate, sumele obţinute din aceste activităţi ridicându-se la 1.500.000 euro.

Poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov au descins, miercuri dimineaţă, la membrii unei grupări infracţionale cu preocupări pe linia proxenetismului, informează Poliţia Română.

Potrivit sursei citate, persoanele respective sunt suspectate că ar fi comis acte de proxenetism pe teritoriul Uniunii Europene, în ţări precum Austria, Elveţia, Germania şi Spania. În fapt, aceştia ar fi exploatat mai multe tinere, membrii grupării identificând clienţi din străinătate.

Sumele de bani obţinute din activităţile infracţionale se ridică la 1.500.000 euro, iar poliţiştii mai informează că 19 mandate urmează să fie puse în executare, membrii grupării urmând să fie duşi la audieri, la sediul IPJ Braşov.

La acţiune participă şi jandarmi, mai precizează Poliţia Română.