Judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea şi Argeş, din zona Carpaţilor Meridionali şi a Munţilor Banatului, sunt miercuri, de la ora 09.00 până la ora 18.00, sub avertizare cod portocaliu de ninsori şi vânt în zona de munte, care la rafală va avea viteze de peste 100 de kilometri pe oră, viscolind zăpada şi reducând vizibilitatea sub 50 de metri. Alte 23 de judeţe sunt miercuri sub avertizare cod galben de ploi şi vânt, precum şi ninsori în zona de munte.
Judeţele Dâmboviţa, Teleorman, Olt, Dolj, Braşov, Covasna, Harghita, Timiş, Hunedoara şi unele zone din judeţele Mureş, Bistriţa-Năsăud, Vrancea, Buzău, Prahova, Arad, Alba, Cluj, Sibiu, Braşov, Gorj, Vâlcea, Argeş şi Mehedinţi sunt miercuri, până la ora 18.00, sub avertizare cod galben.
Potrivit avertizării emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, precipitaţiile vor cuprinde, de miercuri, jumătatea de sud-vest a teritoriului şi cea mai mare parte a zonei de munte. În Banat, Oltenia, vestul şi nord-vestul Munteniei va ploua, iar în zona montană vor fi mai ales ninsori. Cantităţile de apă vor depăşi 20-25 de litri pe metru pătrat şi izolat 40 de litri pe metru pătrat.
Vântul se va intensifica în cea mai mare parte a ţării şi local, îndeosebi în regiunile sudice şi centrale, viteza la rafală va depăşi 50 - 55 de kilometri pe oră. La munte, cu precădere la altitudini de peste 1.400 de metri se va depune strat nou de zăpadă, iar vântul va avea intensificări cu rafale de peste 60 - 70 de kilometri pe oră, viscolind ninsoarea.
Începând de miercuri ora 18.00 şi până vineri, la ora 06.00, va intra în vigoare o nouă avertizare cod portocaliu, emisă pentru judeţele Sibiu, Braşov, Vâlcea, Covasna, Harghita, Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea, Buzău, Prahova şi Argeş.
În cele 12 judeţe din zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali va ninge abundent, se va depune strat consistent de zăpadă, iar vântul va avea intensificări cu rafale de 60 - 70 de kilometri pe oră şi peste 80 - 90 de kilometri pe oră, pe creste, viscolind puternic ninsoarea şi reducând vizibilitatea.
Bucureştiul şi celelalte judeţe, cu excepţia judeţelor Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu şi Călăraşi, vor fi sub avertizare cod galben de miercuri, ora 18.00, până vineri, la ora 10.00.
Potrivit avertizării cod galben, de miercuri seară vor fi precipitaţii mai ales în sudul, centrul şi estul ţării, iar joi după-amiază şi în noaptea de joi spre vineri aria acestora se va restrânge către est. În aceste zone, cantităţile de apă vor depăşi 25 de litri pe metru pătrat şi, pe arii restrânse, îndeosebi în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali, 50 - 60 de litri pe metru pătrat.
La munte va continua să ningă şi se va depune strat de zăpadă. În restul ţării va ploua, iar începând din noaptea de miercuri spre joi, în Moldova şi pe arii mai restrânse în Maramureş, Transilvania şi trecător în zona deluroasă din sud vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va avea intensificări temporare, îndeosebi în regiunile estice şi sud-estice, unde vitezele la rafală vor atinge 50 - 60 de kilometri pe oră.
Cinci judeţe din zona Carpaţilor Meridionali şi a Munţilor Banatului, sub avertizare cod portocaliu de ninsori şi viscol
19 aprilie 2017
- citeşte totul despre:
- zapada,
- vizibilitate,
- judete,
- cod galben,
- portocaliu,
- ninsori,
- viscol
(59 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
SUA oferă 18 milioane de dolari pentru informaţii privind 4 terorişti
(14 iunie 2014)
36 vizualizări
Sentinţe cu executare în dosarul Microsoft
(24 martie 2016)
220 vizualizări
Sorin Oprescu, bănuit că şi-a administrat singur medicamente pentru a scăpa de arest
(17 octombrie 2015)
104 vizualizări
Cursa de Formula 1 de la Suzuka oprită din cauza ploii abundente
(5 octombrie 2014)
44 vizualizări
Fiul cântăreţului Marian Nistor, găsit mort în propriul apartament
(26 ianuarie 2015)
690 vizualizări
Coreea de Nord afirmă că a testat cu succes o rachetă balistică intercontinentală
(4 iulie 2017)
39 vizualizări
Petra Kvitova a câştigat turneul de la Wimbledon
(6 iulie 2014)
55 vizualizări
Doi morţi într-un accident la Băicoi
(10 noiembrie 2013)
263 vizualizări
Peste 400 de cetăţeni străini depistaţi în situaţii ilegale în luna iunie de către poliţiştii de la Imigrări
(6 iulie 2017)
88 vizualizări
Atac armat în Suedia. Cinci suporteri ai naţionalei de fotbal au fost împuşcaţi
(19 iunie 2018)
53 vizualizări
S-a votat! Transport gratuit în Ploieşti, din 31 martie
(12 martie 2014)
167 vizualizări
MApN: România este îngrijorată de exerciţiile militare ruseşti în Marea Neagră
(27 august 2016)
38 vizualizări
Nouă persoane, între care şase pompieri care mergeau la o intervenţie la inundaţii, rănite într-un accident
(30 iunie 2018)
95 vizualizări
Fraude cu bani pentru subvenţiile agricole
(2 iulie 2013)
64 vizualizări
Un deţinut român a evadat dintr-un penitenciar din Elveţia
(10 noiembrie 2014)
67 vizualizări
Cod galben în mai multe judeţe, inclusiv în Prahova
(9 martie 2014)
66 vizualizări
Plan roşu de intervenţii. Accident în lanţ pe Valea Oltului
(21 octombrie 2016)
56 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Tradiţii şi obiceiuri de Sfântul Dumitru
Publicat la data de 26 octombrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026


























