Circulaţia navelor pe sectorul maritim al Dunării de Jos se desfăşoară în condiţii deosebite, după ce cota fluviului a crescut, iar sloiurile acoperă în unele zone integral suprafaţa fluviului.

"Având în vedere situaţia existentă pe Dunăre şi avizele emise de Administraţia Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ), din punct de vedere al navigaţiei în condiţii de siguranţă nu este nevoie de noi restricţii", a declarat marţi, pentru AGERPRES, directorul Căpităniei Zonale a Portului Tulcea, căpitan şef Dan Ichim.

Nouă nave maritime tranzitează, marţi dimineaţa, canalul Sulina, remorcherele AFDJ "Perseus", "Galaţi 3" şi "Gheorghieni 2" intervenind pe Dunăre, în apropiere de localitatea Gorgova, pentru fluidizarea sloiurilor.

"Le recomandăm tuturor proprietarilor de pontoane să întărească legăturile, astfel încât sloiurile să nu le afecteze bunurile", a mai spus Dan Ichim.

Potrivit AFDJ, nivelul Dunării a crescut în ultimele patru zile cu peste 133 de centimetri la Isaccea şi Tulcea, însă se menţine sub cota de atenţie, iar sloiurile acoperă suprafaţa fluviului aproape integral în unele zone.

La Isaccea, pe data de 10 februarie, cota fluviului a fost de 164 de centimetri, iar marţi dimineaţa a ajuns la 305 centimetri, cu 75 de centimetri mai mică decât cota de atenţie.

La Tulcea, pe data de 10 februarie, cota Dunării a fost de 121 de centimetri, iar marţi dimineaţa a ajuns la 254 de centimetri, cu 66 de centimetri mai mică decât cota de atenţie.

În următoarele două zile, potrivit Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos (AFDJ) şi a Serviciului de Gospodărire a Apelor, tendinţa cotelor fluviului este de creştere.

La fel ca în ultimele zile, la Gorgova şi Crişan, localităţi de pe braţul Sulina al Dunării, sloiurile acoperă integral suprafaţa fluviului. La Tulcea, Dunărea este acoperită în proporţie de 50% de sloiuri.