Poliţiştii încearcă să identifice un bărbat decedat care a fost găsit, în iulie, într-o cutie metalică pe râul Elba, în Germania. Bărbatul avea pe corp urme de violenţă şi a fost găsit într-o cutie pe care scria cu cerceneală neagră, în partea din faţă, “Albert Glück”, iar în interior avea două etichete inscripţionate “Original BETRA Qualität” şi “ZDF”, televizunea publică germană.
Poliţia Română, prin intermediul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională, cooperează cu birourile Interpol din ţările vecine şi Interpol Wiesbaden pentru identificarea cadavrului cu identitate necunoscută, descoperit în Germania.
Cadavrul a fost găsit în 5 iulie, într-o cutie metalică, pe râul Elba, în apropiere de Dessau, în Germania. Anchetatorii nu au reuşit să identifice victima, dar din informaţiile existente se crede că este vorba de o persoană care provine din sud-estul Europei.
În urma autopsiei a rezultat că era vorba de un bărbat, pe corpul acestuia fiind descoperite mai multe urme de violenţă. Bărbatul avea vârsta între 45 şi 60 de ani, corp atletic, greutate de aproximativ 75 de kilograme şi aproximativ 1,80 metri înălţime. Pe antebraţul stâng avea un tatuaj cu inscripţia “Michaela”, iar pe degetul inelar stâng purta un inel gravat pe interior cu inscripţia “Michaela”.
Reconstrucţia facială efectuată de autorităţile judiciare germane prezintă înfăţişarea aproximativă a persoanei descoperite.Anchetatorii au stabilit că acea cutie metalică a fost aruncată în râul Elba de pe un pod al Autostrăzii A9, situat între intersecţia A9 “Coswing” şi intersecţia 10 “Vockerode”.
Analiza biochimică a urmelor prelevate a relevant faptul că bărbatul a locuit în Germania cel puţin în ultimii 10 ani, cu celule stem care îi dau originea în sud-estul Europei. Din anchetă au rezultat indicii că persoana cu identitate necunoscută ar fi locuit, până să ajungă la vârsta de 35 de ani, într-o ţară din sud-estul Europei, cum ar fi Iugoslavia, România, Bulgaria sau alte ţări vecine, până la momentul mutării în Germania. De asemenea, se pare că ar fi locuit mai degrabă într-o zonă fără ieşire la mare decât într-una de litoral.
Anchetatorii fac un apel public la persoanele care pot identifica bărbatul găsit decedat, care pot spune unde a fost văzut înainte de 5 iulie şi care ar putea să dea detalii în legătură cu numele din tatuaj sau cu bunurile găsite, respectiv cutia metalică şi inelul. De asemenea, anchetatorii fac apel la cei care au observant ceva util anchetei în zona podului de pe Autostrada A9, înainte de 5 iulie.
Persoanele care deţin informaţii ce pot ajuta ancheta sunt rugate să contacteze cea mai apropiată secţie de Poliţie din România. De asemenea, autorităţile germane pot fi contactate pentru informaţii care să ajute în anchetă la numărul de telefon +49-340-6000-291 sau pe email la adresa [email protected].