Un individ împuşcat mortal sâmbătă dimineaţa într-un apartament din vestul Londrei, unde, potrivit vecinilor, ar fi avut loc activităţi de trafic de droguri, a fost identificat de detectivi ca fiind român, relatează Standard.co.uk.

Individul a ajuns în Marea Britanie cu doar două zile înainte de moartea sa.

Detectivii au anunţat miercuri numele victimei incidentului care a avut loc pe strada Askew din districtul londonez Shepherd’s Bush, la câteva ore după ce un adolescent a fost arestat în legătură cu acest incident.

Adolescentul de 18 ani, suspectat de crimă, a fost arestat marţi şi s-a aflat noaptea trecută la o secţie de poliţie din vestul Londrei.

Potrivit sursei citate, victima a fost împuşcată mortal atunci când atacatorii au luat cu asalt, sâmbătă dimineaţa, apartamentul de la etajul al doilea de pe strada Askew.

Poliţia a fost chemată de către serviciul londonez de ambulanţă la proprietate în jurul orei 02.40 (04.40, ora României) şi a găsit victima inconştientă, prezentând răni grave.

În urma unei examinări post-mortem s-a stabilit că o rană la nivelul pieptului cauzată de un glonţ a fost cauza morţii bărbatului.

Vecinii au descris apartamentul ca fiind un loc cunoscut pentru traficul de droguri în zonă.

O femeie a spus sub condiţia anonimatului că fiica sa a văzut cum poliţia scotea din apartament genţi cu bani şi cu “o pudră albă”.

"Ambasada României în Marea Britanie are în atenţie cazul cetăţeanului român decedat la Londra, în dimineaţa zilei de 22 octombrie. Din informaţiile comunicate de către autorităţile britanice rezultă faptul că cetăţeanul român ar fi fost victima unei tâlhării. Misiunea diplomatică română este în contact cu autorităţile locale pentru obţinerea unor informaţii suplimentare cu privire la acest incident, ancheta poliţiei fiind în desfăşurare", precizează MAE, la solicitarea MEDIAFAX.

Familia cetăţeanului român a fost notificată cu privire la deces, iar Ambasada României la Londra monitorizează cazul, fiind pregătită să acorde asistenţa consulară necesară, potrivit sursei citate.

Un bărbat a fost împuşcat mortal sâmbătă dimineaţa într-un apartament din vestul Londrei, unde, potrivit vecinilor, ar fi avut loc activităţi de trafic de droguri, bărbatul fiind identificat de detectivi ca român, relatează Standard.co.uk.

Bărbatul a ajuns în Marea Britanie cu doar două zile înainte de moartea sa. Poliţiştii au anunţat miercuri numele victimei incidentului care a avut loc pe strada Askew din districtul londonez Shepherd’s Bush, la câteva ore după ce un adolescent a fost arestat în legătură cu acest incident.