Sindicaliştii din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) declanşează, luni, acţiuni de protest în cinci penitenciare din ţară, la Gherla, Craiova, Poarta Albă, Giurgiu şi Codlea, nemulţumiţi că nu primesc aceleaşi drepturi salariale ca angajaţii din sistemul de apărare şi ordine publică. Protestatarii urmează să se întâlnească, la Penitenciarul Gherla, cu ministrul Justiţiei, Raluca Prună.După ce au notificat angajatorii cu privire la dezacordul de a se mai depăşi plafonul de 180 de ore suplimentare anual, şi ulterior iniţierii, sub coordonare şi protecţie sindicală, a refuzului muncii suplimentare exprimat de către toţi salariaţii, acţiuni care vor bloca penitenciarele în luna octombrie 2016, Sindicatul Naţional al Lucrătorilor de Penitenciare (SNLP), membru al Federaţiei Publisind şi a Blocului Naţional Sindical şi Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP), membră a Confederaţiei Sindicale Cartel ALFA, declanşează mitinguri în tot sistemul penitenciar şi la Ministerul Justiţiei", anunţă sindicaliştii.
Seria de proteste începe luni la Penitenciarul Gherla, Penitenciarul de Minori şi Tineri Craiova, Penitenciarul Poarta Albă, Penitenciarul Giurgiu şi Penitenciar Codlea.
Sindicaliştii i-au solicitat ministrului Justiţiei, care a anunţat că va fi luni la Penitenciarul Gherla, să se întâlnească cu ei înainte de mitingul de protest, programat între orele 11.00 şi 15.00.
Angajaţii din penitenciare spun că acţiunile sindicale extinse la nivel naţional, care includ refuzul muncii suplimentare, pichetarea tuturor penitenciarelor, mitinguri la sediile Ministerului Justiţiei şi Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, "vor continua pe termen nedeterminat până când Guvernul României, Ministerul Justiţiei şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor vor înţelege să aplice legislaţia în vigoare şi să trateze personalul din penitenciare în mod egal şi nediscriminator, similar cu angajaţii tuturor instituţiilor publice din sistemul de apărare naţională".
Sindicaliştii mai anunţă că vor adresa o scrisoare deschisă premierului, preşedintelui şi instituţiilor europene în care vor da detalii complete despre modul în care, în sectorul justiţiei, "aplicarea legii a devenit o simplă opţiune".
"Salariaţii din penitenciare vor primi începând cu luna august drepturile legale prevăzute de OUG 20/2016 (în sumă compensatorie) sau, în caz contrar, sistemul va fi blocat prin simpla aplicare a legii, respectiv prin refuzul muncii în plus, acţiune dublată prin proteste pe termen nedeterminat", arată angajaţii din ANP.
După mitingurile de luni, calendarul acţiunilor de protest, anunţat de sindicalişti, este următorul:
- Joi 29.09.2016: Penitenciar Târgu Jiu, Penitenciar Vaslui, Penitenciar Barcea Mare, Penitenciar Bucureşti Jilava, Penitenciar Tulcea;
- Luni 03.10.2016: Penitenciar Ploieşti, Penitenciar Focşani, Penitenciar de Minori şi Tineri Tichileşti, Penitenciar Drobeta Turnu Severin, Penitenciar Baia Mare;
- Miercuri 05.10.2016: Penitenciar Timişoara, Penitenciar Târgu Mureş, Penitenciar Brăila, Penitenciar Mărgineni, SNPAP/CR Târgu Ocna
- Joi 06.10.2016: Penitenciar de Femei Târgşor, Penitenciar Craiova, Penitenciar Miercurea Ciuc, Penitenciar Oradea, Penitenciar Colibaşi;
- Luni 10.10.2016: Penitenciar Bucureşti Rahova, Penitenciar Iaşi, Penitenciar Pelendava, Centrul de Reeducare Buziaş;
- Miercuri 12.10.2016: Penitenciar de Minori şi Tineri Bacău, Penitenciar Satu Mare, Penitenciar Bistriţa, Penitenciar Spital Dej, Penitenciar Slobozia;
- Joi 13.10.2016: Penitenciar Aiud, Penitenciar Arad, Penitenciar Găeşti, Penitenciar Botoşani, Penitenciarul Galaţi.
Angajaţii din penitenciare au ameninţat, încă din 15 septembrie, cu proteste în fiecare săptămână, la câte zece unităţi de detenţie şi cu miting la Ministerul Justiţiei, la începutul lunii octombrie, nemulţumiţi că nu primesc aceleaşi drepturi salariale ca cei din sistemul de apărare şi ordine publică, respectiv că în salariile lor nu au fost incluse sume compensatorii reprezentând salariul de merit în plată în anul 2009.