Tribunalul Bucureşti a decis, marţi, arestarea preventivă a vicepreşedintelui Agenţiei Naţionale a Medicamentului, Lazăr Iordache, pentru dare de mită şi cumpărare de influenţă, după ce i-a promis unei persoane cu funcţie de conducere din Ministerul Sănătăţii 5% din sumele alocate de MS pentru două spitale destinate construirii unei staţii de epurare şi pentru dotarea cu echipamente medicale, iar în aprilie i-a dat 126.000 de lei ca să semneze alocările bugetare către aceste unităţi sanitare. Decizia nu este definitivă.
Vicepreşedintele Agenţiei Naţionale a Medicamentului, Lazăr Iordache, a fost arestat după o decizie a Tribunalului Bucureşti care nu este definitivă însă este executorie.
Propunerea de arestare preventivă a fost formultată de procurorii DNA care au deschis un dosar penal pentru dare de mită şi cumpărare de influenţă, după ce i-ar fi promis unei persoane cu funcţie de conducere din Ministerul Sănătăţii 5% din sumele alocate de MS pentru două spitale destinate construirii unei staţii de epurare şi pentru dotarea cu echipamente medicale, iar în aprilie i-a dat 126.000 de lei ca să semneze alocările bugetare către aceste unităţi sanitare.
"În perioada aprilie – iunie 2016, inculpatul Iordache Lazar i-a promis unei persoane cu funcţie de conducere din cadrul Ministerului Sănătăţii un procentaj de 5% din sumele alocate de Ministerul Sănătăţii pentru două spitale (destinate construirii unei staţii de epurare, respectiv pentru dotarea cu echipamente medicale), iar la data de 28 aprilie 2016 i-a remis suma de 126.000 lei în legătură cu atribuţiile de serviciu ale funcţionarului privind semnarea alocărilor bugetare către acele spitale şi pentru ca acesta să îşi exercite influenţa asupra persoanelor responsabile din minister, astfel încât să fie semnate alocările bugetare”, arată procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în ordonanţa de reţinere.
Banii daţi de vicepreşedintele Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale (ANMDM) proveneau chiar din fondurile alocate de Ministerul Sănătăţii pentru realizarea, la cele două spitale, a proiectelor care vizau construirea unei staţii de epurare şi respectiv dotarea cu echipamente medicale, a precizat DNA.
Surse judiciare au declarat, pentru News.ro, că cele două unităţi sanitare sunt Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Săpoca, judeţul Buzău şi Spitalul din Petroşani, judeţul Hunedoara.