Un incendiu puternic a izbucnit, duminică, la o fermă de cai şi vaci din localitatea Potigrafu, judeţul Prahova, iar pompierii intervin cu şase autospeciale, transmite corespondentul MEDIAFAX.

 “Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de 1000 de metri pătraţi, ard două grajduri. Până acum nu ştim să existe animale moarte. Ne-am deplasat cu şase autospeciale şi o ambulanţă” a declarat purtătorul de cuvânt ISU Prahova, Raluca Vasiloae.

Potrivit martorilor, flăcările sunt înalte de aproximativ 15 metri.

“ Focul se întinde repede, ca vântul. E dezastru. E desfăşurare mare de forţe aici. Incendiul este foarte mare, flăcările şi fumul se văd de la Ploieşti. Au 15 metri înălţime. Animalele au fost salvate. Au apucat să le dea drumul pe câmp”, a declarat un localnic.