Trimisul special al ONU în Yemen a salutat intrarea în vigoare a unei tentative de încetare a conflictului armat în ţară, insistând că negocierile de pace care ar urma să înceapă în săptămâna viitoare vor necesita compromisuri făcute de ambele părţi, relatează Reuters.
"Acum e momentul să ne îndepărtăm de marginea prăpastiei", a declarat Ismail Ould Cheikh Ahmed, trimisul special al ONU în Yemen, după ce acordul de încetare temporară a conflictului armat din ţară care durează de mai bine de un an a intrat în vigoare la miezul nopţii de duminică spre luni.
El a explicat că acordul presupune angajamentele luate de părţile implicate pentru oferirea accesului neîntrerupt pentru transporturile umanitare destinate populaţiei yemenite. Potrivit ONU, sute de mii de copii din Yemen suferă de manutriţie care le pune în pericol vieţile şi milioane duc lipsă de îngrijiri medicale şi apă potabilă.
"Progresul înregistrat reprezintă o oportunitate reală de a reconstrui o ţară care a îndurat prea multe violenţe pentru prea mult timp. Obţinerea unui rezultat pozitiv va necesita compromisuri făcute de ambele părţi, curaj şi motivare pentru a ajunge la un acord", a explicat delegatul ONU.
Negocierile de pace sunt programate să înceapă pe 18 aprilie în Kuweit, fiind mediate de ONU.
Ismail Ould Cheikh Ahmed a precizat că negocierile se vor concentra pe cinci puncte majore: retragerea miliţiilor şi a grupărilor armate, predarea armamentului greu statului yemenit, aranjamente privind securitatea internă, restaurarea instituţiilor statului şi crearea unui dialog politic, precum şi crearea unui comitet special pentru prizonieri şi deţinuţi.
Potrivit coaliţiei yemenite, armistiţiul ar urma să expire după ultima zi a consultărilor din Kuweit, cu excepţia cazului în care acordul va fi prelungit.
Au existat mai multe încercări de a ajunge la un acord în privinţa încheierii războiului din Yemen, unde a fost declanşată concomitent o criză umanitară majoră, generând tensiuni între Arabia Saudită şi Iran.
O coaliţie coordonată de Arabia Saudită efectuează raiduri în Yemen de peste un an cu scopul de a preveni ca rebelii Houthi, aliaţi Iranului, şi forţele militare loiale fostului preşedinte yemenit Ali Abdullah Saleh să preia controlul asupra ţării.
Peste 6.200 de persoane, jumătate fiind civili, au murit de la lansarea campaniei militare a coaliţiei coordonate de Arabia Saudită în războiul din Yemen, al cărei scop este să-l readucă la putere pe actualul preşedinte yemenit Abd-Rabbu Mansour Hadi, ceea ce a dus la declanşarea unei crize umanitare majore în ţară.
Mediafax