Inspectorii de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au aplicat amenzi contravenţionale în valoare de 50.000 de lei pentru abateri de la limitele microbiologice în cazul a 5 tipuri de apă de masă şi apă de izvor îmbuteliată, comercializate în unele reţele comerciale din Bucureşti, relatează Agerpres.
În perioada 4-9 martie s-au prelevat eşantioane din sortimente de apă de masă şi de izvor din reţeaua comercială a unor lanţuri de hypermarketuri şi supermarketuri din Bucureşti.
În urma controalelor, dintre cele 17 eşantioane prelevate şi analizate din punct de vedere microbiologic în cadrul Laboratorului SC Manor Laboratory Center SRL Bucureşti, 5 au fost neconforme, în urma analizelor de laborator.
Pe lista mărcilor de apă declarate neconforme se află sortimentele: Winny - apă izvor plată îmbuteliată în PET-uri cu capacitatea de 2 litri, Aro - apă de masă necarbogazoasă îmbuteliată în PET-uri cu capacitatea de 2 litri, Calipso - apă de izvor îmbuteliată în PET-uri cu capacitatea de 6 litri, Izvorul Zânelor - apă de izvor plată îmbuteliată în PET-uri cu capacitatea de 2 litri şi Aqua Queen - apă de izvor îmbuteliată în PET-uri cu capacitatea de 5 litri.
Conform sursei citate, în urma abaterilor constatate, s-au aplicat amenzi contravenţionale în valoare totală de 50.000 lei şi au fost oprite definitiv de la comercializare şi retrase din circuitul consumului uman a produselor Apa de Izvor Calipso şi Apa de Izvor Plata Izvorul Zânelor în cantitate totală de 244 de litri.
Celelalte două sortimente nu se mai aflau la comercializare la momentul controlului.
Totodată, s-a dispus extinderea controlului la producător în judeţul Ilfov, respectiv Harghita prin comisariatele judeţene de protecţie a consumatorilor.
De asemenea, în data de 15 martie au fost efectuate alte 11 prelevări de probe, eşantioanele fiind transmise la SC Manor Laboratory Center SRL Bucureşti spre a fi analizate din punct de vedere microbiologic şi al conţinutului de nitriţi.
Comisarii ANPC continuă prelevările de probe şi le vor trimite spre analiză la laborator, iar între timp instituţie a transmis buletinele de analize pentru probele prelevate către Direcţia de Sănătate Publică pentru a se lua măsurile legale care se impun.