Omul de ştiinţă leton Ivan Kalvinsh, inventatorul meldoniumului, susţine că "două milioane de persoane utilizează în mod regulat" acest medicament cardiovascular, care a fost inclus pe lista produselor interzise şi a devenit celebru după cazul de dopaj al jucătoarei ruse de tenis Maria Şarapova, informează agenţia EFE.

"Îl recomand tuturor. Eu îl folosesc, la rândul meu, atunci când sunt epuizat şi îmi simt capul obosit. Îl iau timp de zece zile şi sunt ca nou", a precizat Kalvinsh, 68 de ani, care trăieşte la Riga, capitala Letoniei.

Acesta s-a declarat "dezgustat" de decizia Agenţiei Mondiale Antidoping (AMA) de a interzice meldoniumul fără a-l consulta pe inventatorul său şi fără să prezinte analize clinice care să confirme că substanţa majorează randamentul sportivilor profesionişti.

"În urmă cu cinci ani, un profesor care vorbea germana m-a contactat pentru a-mi pune întrebări pe acest subiect. Credeam că totul a fost clarificat. Este inacceptabil să consideri dopant un produs aflat pe piaţă de 23 de ani", a adăugat Kalvinsh, care a conceput medicamentul în 1976, estimând că a interzice meldoniumul "este ca şi cum ai interzice aspirina, doar pentru că este populară printre sportivi".

"Meldoniumul este unic, nu are echivalent în lume. Poate că de aceea, din snobism, ţările occidentale au decis să-l interzică. Cum noi nu îl avem, hai să-l interzicem", a acuzat omul de ştiinţă leton. Acesta a adăugat că produsul său "a salvat vieţi", dovedindu-se util în mod special în cazul sportivilor profesionişti care îşi supun inima la eforturi inumane.

Referindu-se la cazul Mariei Şarapova, depistată pozitiv la meldonium în timpul Openului Australiei din luna ianuarie, Ivan Kalvinsh consideră în această afacere este vorba de "multă politică".

"Au vrut să amestece sportul cu politica. Nu există cercetări care că confirme că meldonium este un produs dopant. Ceea ce s-a întâmplat este că au descoperit că numeroşi campioni din această regiune, precum Şarapova, îl folosesc. Acesta este motivul", a explicat Kalvinsh.

Acesta crede că este "logic" ca sportivii care utilizează meldonium să obţină "rezultate mai bune", pentru că dacă este liniştit şi nu se teme pentru inima sa, antrenamentele sale vor fi mai intense şi va concura mai bine.

"Sportivul care ia medicamentul meu poate să forţeze şi să dea totul fără niciun risc. Însă acesta nu este dopaj. Meldonium îi protejează inima, însă randamentul său depinde în exclusivitate de calităţile sale fiziologice. Nimeni dintre cei care îl utilizează nu se transformă în superman peste noapte", a conchis Ivan Kalvinsh.

Omul de ştiinţă a recunoscut că meldoniumul a fost utilizat de armata sovietică în timpul invaziei din Afganistan (1979-1989), unde lipsa de oxigen din cauza altitudinii reprezenta o gravă problemă pentru soldaţi.

Pe de altă parte, chiar dacă regretă interdicţia impusă de AMA, Kalvinsh consideră în acelaşi timp că această decizie "confirmă că medicamentul funcţionează şi este util" şi nu crede că acest lucru va avea vreun impact în privinţa comercializării sale.

"Îl recomand tuturor, atât celor sănătoşi, cât şi celor care suferă cu inima. Este medicamentul cel mai puţin periculos din lume între cele prescrise pentru insuficienţe cardiovasculare. Lista sa de contraindicaţii este insignifiantă. Doar în 1,5-2 la sută din cazuri dezvoltă alergii, mai puţin decât căpşunile", a mai spus inventatorul meldoniumului.

AGERPRES