Direcţia Naţională Anticorupţie cere aviz pentru reţinerea şi arestarea senatoarei Anca Doina Tudor pentru complicitate la luare de mită în dosarul fostului vicepreşedinte al ASF (Autoritatea pentru Supraveghere Financiară).

Senatorul PNL Doina Tudor a declarat, joi seara, pentru MEDIAFAX, că îşi va ruga colegii să voteze "corect sau cum simt" şi a respins acuzaţiile aduse de DNA de complicitate la luare de mită în dosarul fostului vicepreşedinte al ASF. 

Datele din dosar arată că în perioada martie-mai 2013, Doina Tudor l-a ajutat în mod direct “pe inculpatul Tudor Daniel George să primească suma de 200.000 de euro (din suma totală de 300.000 de euro primită de inculpatul Tudor Daniel George), pentru ca, în schimb acesta, în calitate de preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, să favorizeze o firmă de asigurări care făcuse obiectul unor activităţi de control”.

Ulterior, George Tudor a emis o decizie prin care s-au ignorat în totalitate constatările controlului respectiv şi a impus remedierea unor deficienţe minore şi nesemnificative în raport cu situaţia financiară precară a societăţii.

În dosar, procurorii DNA au dispus reţinerea pentru 24 de ore a fostului vicepreşedinte al ASF, George Daniel Tudor, pentru luare de mită, şi s-a pus în mişcare urmărirea penală a lui Ovidiu Marian, fost secretar general al Senatului, pentru trafic de influenţă.

George Tudor Daniel urmează să fie dus la ÎCCJ cu propunere de luare a măsurii arestului preventiv pentru 30 de zile. Şi Ovidiu Marian urmează să fie dus la ÎCCJ cu propunere de luare a măsurii arestului la domiciliu pentru 30 de zile.

AGERPRES