Opt persoane au murit din cauza gripei în prima săptămână din februarie, potrivit datelor comunicate, joi, de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT).
La Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) au fost comunicate, în săptămâna 1 - 7 februarie, opt decese datorate virusului gripal AH1 şi a infecţiilor respiratorii severe. Acestea s-au înregistrat fie la vârste extreme (copil în vârstă de o lună), fie la persoane care aveau condiţii medicale pre-existente şi care nu erau vaccinate gripal.
Numărul total de decese cu virus AH1 este de nouă, potrivit CNSCBT.
Activitatea gripală evoluează cu intensitate medie, în focare locale (Bucureşti), dar sunt şi cazuri sporadice în unele judeţe, morbiditatea prin infecţii respiratorii acute fiind mai crescută decât în săptămâna precedentă, dar încadrându-se în intervalul aşteptat.
La nivel naţional, numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute (gripă clinică neconfirmată, IACRS şi pneumonii) a fost de 91.127, cu 14.5% mai mic comparativ cu cel înregistrat în aceeaşi săptămână a sezonului precedent, când au fost 106.551, şi cu 1.7% mai mare faţă de cel înregistrat în săptămâna precedentă (89.591).
În prima săptămână a lunii februarie, s-au înregistrat la nivel naţional 376 cazuri de gripa şi 35 de cazuri de Infecţie Respiratorie Acută Severă (SARI), cu 18 mai multe faţă de săptămâna precedentă şi cu 12 mai multe faţă de aceeaşi perioadă a sezonului anterior.
De la începutul sezonului de supraveghere a infecţiilor respiratorii acute, gripei şi SARI şi până pe 9 februarie, au fost confirmate în laborator, 220 cazuri de gripă: 171 de cazuri tip A, subtip H1 pdm09; opt cazuri tip A, subtip H3; 38 cazuri tip A, nesubtipate; trei cazuri tip B.