Negocierile privind pacea în Siria au fost suspendate la Geneva, la doar cinci zile de la debut.

Decizia a fost luată de Organizaţia Naţiunilor Unite, care mediază întâlnirea. Opoziţia siriană susţine că nu va reveni la masa negocierilor până când armata guvernamentală, ajutată de Rusia, nu opreşte ofensiva împotriva rebelilor.

Totul, în contextul în care regimul Assad a lansat recent un atac asupra oraşului Alep şi a întrerupt rutele de aprovizionare folosite de insurgenţi.

Anunţate iniţial drept cele mai ambiţioase negocieri de pace din ultimii ani, discuţiile de la Geneva ar trebui să fie reluate pe 25 februarie. Obiectivul final e găsirea unei soluţii la criza care a făcut în cinci ani peste 250.000 de morţi.

Digi 24