Un girocopter s-a prăbuşit, sâmbătă, în judeţul Harghita, la ieşirea din municipiul Odorheiu Secuiesc spre Lupeni, iar pilotul aparatului de zbor a murit, potrivit ISU Harghita.
Potrivit primelor informaţii oferite de reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita, accidentul s-a produs la patru kilometri de Odorheiu Secuiesc, la o distanţă de 100-150 de metri de DN 13A, autorităţile fiind anunţate prin 112 la ora 10.44.
Potrivit unui comunicat de presă al MAI, aparatul de zbor de mici dimensiuni s-a prăbuşit într-o zonă împădurită şi a luat foc la impactul cu solul. Pilotul, în vârstă de 39 de ani, a murit.
Acolo au ajuns echipaje ale ISU Harghita, ale Jandarmeriei şi ale SMURD.
Conform comunicatului MAI, primii pompieri care au ajuns la locul accidentului au stins incendiul şi au constatat că la bordul aparatului de zbor, de tip girocopter, era o singură persoană, care în urma prăbuşirii a decedat. Aparatul de zbor era privat, iar pilotul în vârstă de 39 de ani a fost identificat de către autorităţi.
La locul accidentului sunt aşteptaţi şi criminaliştii pentru a stabili împrejurările şi cauzele producerii acestuia.