Unitatea de Integrare a Forţelor NATO (NFIU-NATO Force Integration Unit) de la Bucureşti a fost activată joi, în cadrul unei ceremonii la care au participat ministrul Apărării, Mircea Duşa, şeful Statului Major General, generalul-locotenent Nicolae Ciucă, ambasadorul României la NATO Sorin Ducaru şi directorul general al Statului Major Internaţional al NATO gen. lt. Christopher Harper.
Comandamentul este unul dintre cele şase de acest tip constituite în Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia şi România în vederea consolidării flancului estic al Alianţei Nord-Atlantice, în cursul zilei de joi fiind inaugurate toate aceste unităţi.
"Această Unitate de Integrare a Forţelor NATO nu este o unitate militară, ci are rolul de a întări securitatea alianţei pe flancul estic. În Ţara Galilor a fost aprobat planul de măsuri NATO pentru operaţionalizare de capacităţi, pentru a răspunde adecvat schimbărilor majore a mediului de securitate din imediata vecinătate a graniţelor Alianţei. Ca parte a acestor măsuri s-a decis înfiinţarea a şase comandamente (...) fiecare unitate fiind încadrată cu aproximativ 40 de specialişti din statele aliate şi statul care este naţiune-gazdă. Aceste structuri vor deveni complet operaţionale în 2016", a declarat ministrul Apărării, Mircea Duşa.
El a precizat că, pentru unitatea de la Bucureşti, la această dată sunt activate 27 de posturi naţionale şi 15 internaţionale, pentru care au oferit specialişti ţări precum Albania, Bulgaria, Germania, Polonia, Statele Unite ale Americii, Turcia, Spania, Marea Britanie, Grecia, Portugalia.
Duşa a menţionat că finanţarea unităţii este asigurată cu fonduri NATO, dar şi cu fonduri ale MApN.
Valoarea investiţiei pentru dotarea şi modernizarea unităţii se ridică la 16 milioane lei, din care 13 milioane sunt din partea NATO şi 3 milioane din partea Ministerului Apărării.
Şi ambasadorul României la NATO, Sorin Ducaru, a subliniat că aceste unităţi nu sunt baze militare, ci "elemente de sprijin pentru continuarea instrucţiei şi exerciţiilor militare".