Noile fragmente găsite pe Insula Réunion par să nu provină de la zborul MH370, care a "dispărut" de pe radare, fără urmă, în martie 2014, a declarat vineri un purtător de cuvânt al vicepremierului australian Warren Truss pentru Reuters.
Guvernul malaysian anunţa joi că noi fragmente de avion au fost găsite pe insula franceză, în zona căreia căutările s-au dublat, în urma descoperirii, săptămâna trecută, a unei bucăţi de aripă de Boeing 777, aduse de valuri pe o plajă.
Ministrul malaysian al Transporturilor Liow Tiong Lai a evocat, printre aceste fragmente, un hublou şi o placă de aluminiu.
"Numeroase piese au fost transmise poliţiei din Réunion (...). Pentru moment, niciuna dintre aceste piese nu pare să provină de la avion", a declarat pentru Reuters un purtător de cuvânt al vicepremierului australian Warren Truss.
Justiţia franceză a anunţat miercuri că fragmentul de aripă - un flaperon - găsit săptămâna trecută ar proveni, foarte probabil, de la Boeingul care asigura zborul MH370 de la Kuala Lumpur la Beijing, a cărui "dispariţie" nu a fost elucidată nici până în prezent.
Guvernul francez a anunţat joi că noi mijloace - aeriene şi maritime, inclusiv militare - urmau să fie mobilizate în vederea continuării căutărilor în zona Insulei Réunion.
Australia participă în mod activ la anchetă, alături de Malaysia şi Franţa.
MH370: Anchetatorii sunt debusolaţi. Fragmentele găsite aparţin altui avion
7 august 2015
(34 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Mii de persoane au mărşăluit pe străzile londoneze împotriva ieşirii Marii Britanii din UE
(26 martie 2017)
50 vizualizări
China a interzis Crăciunul
(26 decembrie 2014)
49 vizualizări
Acordul de încetare a focului în Siria nu este respectat. La Alep au fost reluate luptele
(11 aprilie 2016)
33 vizualizări
Moldova: Consultări pentru desemnarea unui candidat la funcţia de prim-ministru
(13 ianuarie 2015)
34 vizualizări
Trei cutremure în Vrancea
(16 februarie 2014)
76 vizualizări
Restricţii de tonaj pe DN 1, în zona Posada, din cauza unui accident
(4 septembrie 2018)
89 vizualizări
Ambasadorul palestinian la Praga a murit după o explozie produsă în apartamentul său
(1 ianuarie 2014)
52 vizualizări
Tehnici de tortură folosite de CIA în închisorile secrete
(10 decembrie 2014)
41 vizualizări
Percheziţii într-un caz de piraterie online. "Regele etnobotanicelor", vizat
(12 octombrie 2015)
71 vizualizări
Zeci de tone de carburant s-au scurs în Oceanul Atlantic
(7 februarie 2014)
51 vizualizări
Percheziţii la persoane suspectate că au înşelat peste 7.500 de oameni cu carduri false de reduceri la cumpărături; prejudiciul depăşeşte 165.000 de lei
(6 martie 2017)
91 vizualizări
Israelul avertizează Iranul în contextul consolidării influenţei regimului islamist de la Teheran în Siria
(16 decembrie 2016)
37 vizualizări
Fenomen astronomic rar pe 3 noiembrie
(2 noiembrie 2013)
85 vizualizări
ANM: Informare de vreme rea. Ploi şi vânt în toată ţara
(25 februarie 2015)
34 vizualizări
Şedinţă comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor, la ora 15.00
(4 martie 2014)
55 vizualizări
Procurorii cer închisoare cu executare pentru Alina Bica, Şerban Pop şi Horia Simu
(19 decembrie 2016)
89 vizualizări
Alerta cu bombă de la Liege s-a dovedit falsă
(30 decembrie 2016)
34 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























