Mai mulţi spectatori instalaţi pe marginea unei şosele pentru a asista la Raliul Argentinei au fost răniţi duminică, în urma unei ieşiri în decor a bolidului pilotat de neozeelandezul Hayden Paddon (Hyundai), au anunţat organizatorii cursei, informează AGERPRES.
Cea de-a 9-a probă special a raliului a fost anulată, pentru a permite evacuarea răniţilor. Gravitatea leziunilor nu este deocamdată cunoscută, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al Raliului Argentinei, Augusto Lobo.
Conform comisariatului de poliţie din mica localitate Capilla del Monte, şase răniţi au fost evacuaţi cu ambulanţele. Accidentul s-a produs în jurul orei locale 15,00, la aproximativ 1,5 km după startul în cea de-a 9-a specială, în apropiere de Capilla del Monte, în provincia Cordoba (centrul Argentinei).
În clasamentul general provizoriu al Raliului Argentinei conduce în continuare britanicul Kris Meeke, cu un avans de 38 secunde faţă de norvegianul Mads Ostberg, coechipierul său de la Citroen, în timp ce pe poziţia a treia se află finlandezul Jari-Matti Latvala (VW Polo), la peste un minut de lider.