Trei persoane, respectiv un bărbat de 30 de ani şi doi minori, în vârstă de 17 ani, au fost prinşi în flagrant, vineri noapte, imediat după ce au dat o spargere la o firmă din Sectorul 3 al Capitalei, potrivit Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB).
Vineri, în jurul orei 03.50, agenţi de siguranţă publică din cadrul Secţiei 23 Poliţie au prins în flagrant un bărbat, în vârstă de 30 de ani şi doi minori, în vârstă de 17 ani, imediat după ce aceştia au săvârşit infracţiunea de furt.
Cei trei au fost conduşi la sediul secţiei pentru audieri, în urma verificărilor efectuate fiind reţinute în sarcina acestora comiterea faptei, respectiv pătrunderea în mod ilegal într-o societate comercială, de unde au sustras diverse bunuri, printre care un televizor, un aparat de cafea instant, o casă de marcat, un stabilizator de tensiune şi mai multe băuturi alcoolice şi nonalcoolice.
Prejudiciul, în valoare de 20.000 de lei, a fost recuperat integral şi restituit părţii vătămate, conform sursei citate.
Cercetările sunt continuate de Poliţia Capitalei, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, cu bărbatul în stare de arest preventiv şi minorii sub control judiciar.