Autocarul echipei Fenerbahce a fost atacat cu focuri de armă, sâmbătă seară, în timpul deplasării formaţiei turce la Trabzon, după meciul disputat la Rize cu Caykur Rizespor, în etapa a XXVI-a a campionatului Turciei, şoferul vehiculului fiind rănit.

Potrivit site-ului oficial al clubului Fenerbahce, şoferul autocarului a fost transportat de urgenţă la spital. Traficul a fost blocat pe autostrada ce leagă oraşele Rize şi Trabzon pentru mai mult timp după incident, iar echipa Fenerbahce s-a deplasat la aeroportul din Trabzon cu un vehicul blindat, notează Mediafax.

"Ne-a ajutat Allah să scăpăm. Ce se poate spune? Este o atrocitate. Să le fie ruşine celor care încurajează astfel de fapte. Aţi văzut sângele, aţi văzut autocarul. S-a tras cu arma. Vorbim despre armă. Am trecut de stadiul atacurilor cu pietre. Este vorba de suflete aici. Nu mai este nimic de spus. Îi urăm însănătoşire grabnică şoferului", a declarat Ilhan Ekioglu, vicepreşedinte al clubului din Istanbul.

Echipa Fenerbahce a învins sâmbătă seară, în deplasare, cu scorul de 5-1, echipa Caykur Rizespor, în etapa a XXVI-a a campionatului Turciei.