Instanţa supremă a decis, vineri, înlocuirea arestului preventiv cu cel la domiciliu, în cazul fostului şef al DIICOT, Alina Bica, în dosarul în care este judecată pentru că a acordat despăgubiri pentru un teren supraevaluat cu peste 62 de milioane de euro, soluţia nefiind definitivă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis ca Alina Bica să fie judecată, în dosarul despăgubirile presupus ilegale acordate omului de afaceri Gheorghe Stelian, în arest la domiciliu. Măsură nu este definitivă şi poate fi contestată de procurorii DNA.

Chiar dacă măsură va rămâne definitivă, Alina Bica nu va putea fi eliberate din închisoare, întrucât pe numele ei este emis un alt mandat de arestare, în dosarul în care este judecată pentru că a luat mită un teren, în schimbul intervenţiilor pentru despăgubirile acordate lui Gheorghe Stelian, pentru că l-ar fi ajutat pe Ovidiu Tender în dosarul în care este judecat şi pentru abuz în serviciu în cazul lui Videanu.

În dosarul în care s-a dispus, vineri, arestarea sa la domiciliu, Bica a fost trimisă în judecată, în 15 decembrie 2014, pentru că, în calitate de reprezentant al Ministerului Justiţiei în comisia ANRP, împreună cu membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, i-a aprobat omului de afaceri Gheorghe Stelian, în 2011, despăgubiri pentru un teren de 13 hectare supraevaluat cu peste 62 de milioane de euro.

În acelaşi dosar sunt judecaţi pentru abuz în serviciu Crinuţa Dumitrean, fosta şefă a Comisiei Centrale de Despăgubiri, Sergiu Ionuţ Diacomatu, deputatul Cătălin Florin Teodorescu, Remus Virgil Baciu, Lăcrămioara Alexandru, Oana Vasilescu şi Dragoş George Bogdan. Evaluatorul Emil Nuţiu şi omul de afaceri Gheorghe Stelian sunt acuzaţi de complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave. Aceştia se află în arest la domiciliu.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în 15 martie 2011, Alina Bica, Crinuţa Dumitrean, Sergiu Ionuţ Diacomatu, Cătălin Florin Teodorescu, Remus Virgil Baciu, Oana Vasilescu, Dragoş George Bogdan şi Lăcrămioara Alexandru, în calitate de membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor au aprobat, în unanimitate, raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator Nuţiu Emil. Prin acest raport, valoarea terenului de peste 13 hectare a fost stabilită la suma de 377.282.300 lei.

În urma întocmirii acestui caz, procurorii au descoperit noi informaţii despre Alina Bica, motiv pentru care au mai deschis un nou dosar penal.

În acest al doilea dosar, Alina Bica este judecată în al doilea dosar pentru că a luat mită un teren, în schimbul intervenţiilor pentru despăgubirile acordate lui Gheorghe Stelian, pentru că l-ar fi ajutat pe Ovidiu Tender în dosarul în care este judecat şi pentru abuz în serviciu în cazul lui Videanu.