Parchetul din Olanda care conduce ancheta după prăbuşirea avionului malaezian lângă Doneţk a anunţat că aeronava cu 298 de persoane la bord a fost doborâtă de o rachetă care a fost lansată de un sistem rusesc Buk, dirijat, cel mai probabil, de un echipaj rus, relatează agenţia ucraineană Unian.

Potrivit datelor, racheta a fost adusă din Rusia pe teritoriul Ucrainei cu puţin timp înainte de producerea tragediei, fapt confirmat de numeroase fotografii şi înregistrări video, precum şi de declaraţii ale martorilor.

Anchetatorii din cadrul echipei comune de investigaţie (JIT) au colectat şi prelucrat peste un milion de documente, fotografii şi înregistrări video, un volum imens de materiale care a impus lărgirea semnificativă a grupului de analişti.

În prezent, experţii trebuie să stabilească nu doar cercul persoanelor suspecte şi să adune dovezi împotriva lor, ci şi să ofere instanţei fapte şi probe suficiente pentru pronunţarea unui verdict. La aceasta lucrează acum echipa de procurori.

De asemenea, parchetul olandez menţionează că există 'dovezi clare' ale faptului că serviciile secrete ruse 'încearcă în mod constant să pătrundă' în sistemele informatice ale poliţiei şi procuraturii din Olanda.

Astfel, smartphone-urile şi laptop-urile pe care anchetatorii le-au utilizat în Ucraina şi care au fost conectate la reţelele de internet locale au trebuit să fie distruse. Motivul — infectarea cu un program de spyware.

În unele cazuri au trebuit eliminate conturile unor angajaţi ai poliţiei olandeze din reţelele de socializare pentru că au fost supuse atacurilor hackerilor şi puteau fi infectate.

Reporteri de la biroul german de investigaţii jurnalistice Correctiv, care, cu participarea Der Spiegel, Algemeen Dagblad şi Bellingcat, au efectuat toamna trecută o anchetă de răsunet cu privire la cauzele tragediei MH17, au stabilit că sistemul Buk fusese adus din regiunea Kursk înaintea catastrofei de la 17 iulie. Ei susţin că au descoperit o fotografie în care apare acest sistem Buk, după data de 17 iulie, din care lipsea o rachetă, la o intersecţie în regiunea Lugansk, unul din fiefurile separatiştilor proruşi din estul Ucrainei.

După cum a scris atunci presa ucraineană, Ministerul rus al Apărării nu a negat autenticitatea fotografiei, dar a folosit-o în scopuri proprii, susţinând că ea a fost făcută pe teritoriul controlat de militari ucraineni, invocând un panou care se vede în fotografie şi pe care este trecută adresa unui magazin local.

AGERPRES

Foto: dailymail.com