Potrivit poliţiei moscovite, un individ necunoscut a tras dintr-o maşină 7-8 focuri de armă asupra lui Boris Nemţov când acesta se plimba pe podul Bolşoi Moskvoreţki (Marele pod de piatră), din imediata apropiere a Kremlinului, însoţit de o tânără despre care autorităţile ruse afirmă că ar fi de origine ucraineană.

Asasinatul a şocat lumea. Nemţov a fost principalul contestatar al politicilor regimului Putin şi, cu câteva ore înainte de a fi ucis, făcuse un apel public la radio pentru participarea maselor la un protest împotriva lui Putin şi a agresiunii din Ucraina.

Principalii lideri politici ai lumii au condamnat sâmbătă asasinarea fostului vicepremier rus.

Cancelarul Angela Merkel este consternată de uciderea laşă a opozantului politic rus Boris Nemţov', se arată într-un comunicat emis de guvernul de la Berlin, cancelarul german cerându-i totodată preşedintelui rus Vladimir Putin 'să asigure că acest asasinat va fi elucidat şi autorii lui vor fi traşi la răspundere'. În textul difuzat, cancelarul german vorbeşte şi despre 'curajul fostului vicepremier, care nu a încetat niciodată să-şi exprime public criticile faţă de politica guvernamentală'. La rândul său, ministrul german de externe, Frank-Walter Steinmeier, s-a declarat 'trist', 'furios' şi 'şocat' de această crimă comisă 'cu sânge rece'.

La rândul său, preşedintele francez Francois Hollande a condamnat, tot printr-un comunicat oficial, 'asasinatul odios' comis la Moscova. 'Boris Nemţov a fost un apărător curajos şi neobosit al democraţiei şi un combatant hotărât împotriva corupţiei', menţionează de asemenea liderul de la Elysee.

Şi guvernul britanic condus de David Cameron şi-a exprimat 'tristeţea' şi 'consternarea' într-un comunicat difuzat de Foreign Office.

De asemenea, şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini, şi-a exprimat 'indignarea' în urma acestei 'crime brutale' şi a cerut autorităţilor de la Moscova să conducă o investigaţie 'completă, rapidă şi transparentă'.

Primul care a reacţionat după asasinat a fost preşedintele american Barack Obama, care a cerut guvernului rus să efectueze rapid o anchetă imparţială şi transparentă.

AGERPRES

Foto: rt.com