Ministerul Afacerilor Externe îi informează pe cetăţenii români, care se află sau se deplasează pe teritoriul Norvegiei, cu privire la faptul că Institutul Naţional de Meteorologie norvegian a emis o atenţionare meteorologică de vreme nefavorabilă, cu vânt puternic şi căderi mari de zăpadă, în partea de vest a ţării şi în sudul regiunii Trøndelag, pentru după amiaza şi seara zilei de luni, 23 februarie 2015.
Căderile de zăpadă şi vântul puternic vor genera condiţii dificile de trafic pe traseele montane din Vestland şi Sør-Trøndelag.
Furtuna va genera condiţii dificile de trafic, atât în partea de sud a ţării, cât şi în zona Østafjells.
În Agder, Telemark, Buskerud, Oppland, Hedmark, Møre şi Romsdal se vor înregistra condiţii dificile de trafic, mai ales în zonele joase, de depresiune, din cauza precipitaţiilor şi temperaturilor scăzute.
De asemenea, la munte, vântul puternic şi căderile mari de zăpadă vor genera condiţii dificile de trafic.
În Oslo şi Akershus se vor semnala condiţii dificile de trafic din cauza precipitaţiilor sub formă de zăpadă şi temperaturii de aproximativ 0 grade.
În Vestlandet, la sud de Stad, pe alocuri, se pot produce furtuni.
Ministerul Afacerilor Externe le recomandă tuturor cetăţenilor români care doresc să se deplaseze pe teritoriul acestui stat sau care tranzitează Norvegia să nu pornească la drum fără a consulta site-urile de specialitate (http://www.met.no/OBS-varsel/, http://www.varsom.no/,http://www.vegvesen.no/, http://www.yr.no/obsvarsel/ ).
Totodată, Ministerul Afacerilor Externe reiterează recomandările de a fi consultate informaţiile furnizate prin intermediul aplicaţiei „Călătoreşte în siguranţă”, ce poate fi descărcată pe orice telefon mobil de tip smartphone, şi serviciului de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare „Un SMS îţi poate salva viaţa!”