Fostul ministru PDL Adriean Videanu, arestat preventiv pentru 30 de zile, în dosarul disjuns din cel al despăgubirii ilegale de la ANRP, a fost eliberat după doar şase zile. Acesta va fi cercetat sub control judiciar, în urma unei decizii definitive şi irevocabile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Adriean Videanu a fost reţinut de DNA pe 29 ianuarie şi arestat preventiv pe 31 ianuarie, fiind acuzat de complicitate la abuz în serviciu.

Decizia a fost luată în cursul nopţii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), la contestaţiile inculpaţilor privind măsura arestării preventive dispusă pe 31 ianuarie în acest dosar.

Astfel, instanţa a decis ca Videanu să fie cercetat sub control judiciar cu interdicţia de a părăsi ţara, în timp ce Alinei Bica, consilierul acesteia Florentin Mihăilescu, Dorin şi Alin Cocoş vor rămâne în arest, a precizat avocatul lui Videanu.

În dosarul disjuns din cel al despăgubirii ilegale, Bica este urmărită penal pentru luare de mită (două infracţiuni), abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (două infracţiuni) şi favorizarea făptuitorului.

Videanu este acuzat de complicitate la abuz în serviciu, după ce Alina Bica, în februarie 2014, printr-o ordonanţă dată ca procuror-şef al DIICOT, cu încălcarea prevederilor legale de competenţă, a ridicat sechestrul asigurator asupra unui număr de 80 de acţiuni ale acestuia, dispus de procurorul care instrumenta dosarul Romgaz -Interagro în care era cercetat Videanu.