Fostul ministru pakistanez Ghulam Ahmad Bilour a declarat luni că oferă o recompensă de 200.000 de dolari pentru cel care îl va ucide pe noul redactor şef al publicaţiei franceze de satiră Charlie Hebdo, Laurent Sourisseau – cunoscut şi sub numele de Riss – conform Lefigaro.fr.
“Am declarat deja că nu tolerez niciun atac la adresa Sfântului Profet”, a avertizat luni Bilour, după ce Charlie Hebdo a publicat o nouă caricatură a lui Mahomed în luna ianuarie.
Afirmaţiile fostului ministru au fost preluate de publicaţia pakistaneză The Express Tribune, care a scris că fostul ministru va oferi, suplimentar, 100.000 de dolari drept compensaţie familiei fraţilor Kouachi, autorii atentatului asupra redacţiei Charlie Hebdo.
Partidul naţional Anawi (al cărui vicepreşedinte a fost Bilour), dar şi Guvernul pakistanez s-au desolidarizat de declaraţiile sale dar nu au luat nicio măsură împotriva acestuia.
Sourisseau şi-a început colaborarea cu revista Charlie Hebdo în 1992.
Fiind rănit la umărul drept în timpul atacurilor asupra redacţiei Charlie Hebdo din 7 ianuarie 2015, Sourisseau a devenit director, urmându-l pe caricaturistul Charb la conducerea publicaţiei.
Cu 200.000 de abonaţi, de la 10.000, câţi avea înaintea atentatului care a decimat redacţia, Charlie Hebdo se află acum în faţa unei provocări: cum să păstreze noul public, care descoperă săptămânalul de satiră în urma unui elan de solidaritate, scrie ledauphine.com.
Următorul număr al publicaţiei va apărea pe piaţă la 25 februarie.
Istoricul media Patrick Eveno este de părere că pentru echipa redacţională nu va fi uşor să păstreze aceşti noi abonaţi, care au venit să-şi exprime solidaritatea şi credinţa în libertatea de expresie. Aceştia nu vor părăsi publicaţia prea rapid. Unii vor rămâne să descopere ziarul şi să se “aclimatizeze”. Dacă Charlie Hebdo va păstra 50.000 de abonaţi, o a duce foarte bine, dar va trebui să îşi regândească modul de funcţionare.
Recompensă de 200.000 de dolari pentru uciderea noului director al Charlie Hebdo
5 februarie 2015
(56 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Nicuşor Constantinescu, preşedintele CJ Constanţa, dus de Poliţie la DNA
(15 ianuarie 2014)
90 vizualizări
Un tren de pasageri a deraiat în India. Cel puţin 60 de oameni au murit
(20 noiembrie 2016)
71 vizualizări
Elena Udrea va fi plasată în arest la domiciliu
(17 februarie 2015)
42 vizualizări
Propaganda rusă funcţionează: Un imens banner cu Putin a fost agăţat de Podul Manhattan
(7 octombrie 2016)
79 vizualizări
Campioana olimpică Carina Vogt vine în România
(19 februarie 2014)
58 vizualizări
Cutremur de 5,1 pe Richter la Los Angeles
(29 martie 2014)
44 vizualizări
România sub cod galben de ninsori
(5 decembrie 2013)
61 vizualizări
Gică Popescu va fi eliberat pentru înmormântarea tatălui!
(14 mai 2014)
63 vizualizări
Încă un torţionar la rând
(18 septembrie 2013)
58 vizualizări
Noua strategie a Rusiei înlesneşte utlizarea armelor nucleare
(5 februarie 2015)
42 vizualizări
Mihai Teja, selecţioner la naţionala de tineret a României
(31 octombrie 2014)
54 vizualizări
O aeronavă care circula pe ruta Ankara-Dusseldorf şi avea la bord 116 pasageri a aterizat la Bucureşti din cauza unei urgenţe medicale
(9 iulie 2018)
61 vizualizări
Poliţiştii care l-au ascuns pe preasfântul penal Teodosie sunt cercetaţi
(21 octombrie 2016)
97 vizualizări
Gigi Becali nu merge la înmormântarea mătuşii sale
(13 iulie 2013 - Cristina IANCU)
59 vizualizări
Un tânăr care se laudă că a făcut decapitări în Siria a fost lăsat în libertate de justiţia belgiană
(10 mai 2016)
52 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026

























