Potrivit IGPR 6.113 conducători auto au fost sancţionaţi contravenţional pentru încălcarea vitezei legale, 85 pentru depăşiri neregulamentare şi 55 pentru conducere sub influenţa alcoolului.
Peste 2.060 de poliţişti, dintre care 1.348 de la rutieră şi 712 de la ordine publică, utilizând peste 500 de aparate radar, au acţionat sâmbătă pe şoselele din ţară, sub coordonarea de specialitate a Direcţiei Rutiere din cadrul IGPR, în urma acţiunii fiind constatate 132 de infracţiuni, dintre care 116 la regimul circulaţiei rutiere.
Acţiunea de sâmbătă s-a soldat cu constatarea a 132 de infracţiuni, dintre care 116 la regimul circulaţiei rutiere.
De asemenea, au fost aplicate 9.962 de sancţiuni contravenţionale. Dintre acestea, 9.589 de sancţiuni au fost aplicate ca urmare a nerespectării prevederilor OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Totodată, poliţiştii au retras 109 certificate de înmatriculare.
Poliţiştii au reţinut, totodată, 378 de permise de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice, dintre care 142 pentru viteză, 73 pentru depăşire neregulamentară şi 74 pentru consum de alcool.
Acţiunea face parte din calendarul campaniei preventive "SPEED", desfăşurate pe teritoriul tuturor celor 27 de state membre TISPOL (Organizaţia Poliţiilor Europene).
Sursa: AGERPRES
Peste 9.700 de şoferi sancţionaţi în ultimele 24 de ore
25 august 2013
(45 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Trupe de elită indiene au trecut linia de demarcaţie din Kashmir
(30 septembrie 2016)
72 vizualizări
Puternic incendiu la un spital de psihiatrie din Timiş, zeci de bolnavi fiind evacuaţi
(23 ianuarie 2017)
95 vizualizări
Tutun de narghilea în valoare de peste 31.000 de lei descoperit în rezervorul unui autocar, la frontieră
(28 iunie 2018)
76 vizualizări
Rebelii înarmaţi de americani se luptă între ei în Siria
(28 martie 2016)
49 vizualizări
Un român răpit de persoane înarmate în Burkina Faso
(4 aprilie 2015)
64 vizualizări
Razie în Bereasca. 15 indivizi au fost ridicaţi de poliţişti
(30 mai 2016)
394 vizualizări
Tragedia de la Colectiv: Bilanţul a ajuns la 44 de morţi
(8 noiembrie 2015)
45 vizualizări
Şapte ani de închisoare pentru un român, în Marea Britanie
(22 ianuarie 2014)
37 vizualizări
Constanţa: 70 de kilograme de produse expirate, unele chiar de şase ani, găsite la un magazin din localitatea Băneasa
(21 mai 2017)
47 vizualizări
Autorităţile franceze, sesizate despre cazul unor presupuşi şoferi români care bat imigranţi
(23 martie 2015)
46 vizualizări
Aparat de zbor, găsit prăbuşit într-o pădure din judeţul Vaslui. Este posibil să fi fost folosit la traficul de ţigări
(21 octombrie 2015)
93 vizualizări
10 medici au fost reţinuţi pentru că au eliberat reţete fictive. Prejudiciu uriaş!
(14 august 2015)
76 vizualizări
Măneciu: Copil de patru ani, rănit pe trotuar de un autoturism care a ricoşat
(9 februarie 2018)
105 vizualizări
Olt: Anchetă după ce un bărbat a murit într-o ambulanţă care îl transporta între două spitale
(14 noiembrie 2017)
85 vizualizări
Franţa: 13 persoane au murit în urma furtunilor violente care au cuprins Coasta de Azur
(4 octombrie 2015)
57 vizualizări
Ceaţă puternică pe drumurile din Prahova
(7 ianuarie 2014)
47 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026


























