Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis ca statul român să îl despăgubească pe ofiţerul de poliţie de frontieră Valerian Dragomir cu 5.000 de euro, pentru că a fost ridicat de procurorii DNA şi ţinut la sediul direcţiei peste 13 ore fără a fi audiat sau reţinut.
În cadrul deciziei, judecătorii CEDO precizează că Valerian Dragomir a fost ridicat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) şi ţinut la sediul instituţiei, începând cu 8 februarie 2011, ora 9.20, până în 9 februarie 2011, ora 10.55, nefiind însă informat imediat în legătură cu acuzaţiile care i se aduc, în ciuda faptului că cerut acest lucru organelor de urmărire. Astfel, poliţistul de frontieră va fi despăgubit pentru că a stat în sediul DNA mai bine de 13 ore, fără a fi interogat sau reţinut.
"În ceea ce priveşte condiţiile în care a fost ţinut, înainte de a fi interogat, aplicantul a reclamat că a fost păzit de ofiţeri de poliţie şi de jandarmi. El a adăugat că a fost ţinut într-o sală de conferinţe, nu într-o sală de aşteptare, neprimind cafea, apă sau mâncare, aşa cum au susţinut reprezentanţii Guvernului", se arată în decizia CEDO.
CEDO a stabilit că, prin acţiunea procurorilor anticorupţie, au fost încălcate articolele 3 şi 5 alineatul 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Potrivit articolului 3, "nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante". În plus, conform articolului 5 din Convenţie, "orice persoană are dreptul la libertate şi la siguranţă. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa".
În 5 mai 2011, procurorii DNA au trimis în judecată 69 de ofiţeri, agenţi de poliţie de frontieră şi vameşi, între care şi Valerian Dragomir, de la Punctul de Trecere al Frontierei Moraviţa şi Foeni şi Sectorul Punctul de Frontieră Deta, ei fiind acuzaţi că au luat mită de peste 82.000 de euro pentru înlesnirea traficului de ţigări din Serbia în valoare de 3,3 milioane de euro.