Procurorul DIICOT a cerut, la Curtea de Apel Bucureşti, să se constate încetarea procesului penal pentru fostul ministru Sorin Pantiş şi senatorul Sorin Roşca Stănescu, întrucât faptele de care sunt acuzaţi s-au prescris, precum şi în cazul lui Dinu Patriciu, în urma decesului acestuia.
La dezbaterile finale din dosarul Rompetrol, procurorul DIICOT prezent la şedinţa de judecată de la Curtea de Apel Bucureşti a arătat, în pledoaria sa, că decizia de achitare dată în primă instanţă în cazul tuturor inculpaţilor din această cauză nu este motivată.
Procurorul a cerut ca Victor Eros şi Gabriela Anghelache să primească o pedeapsă orientată spre maximul prevăzut pentru fapta de care este acuzat, iar Alexandru Bucşă şi Petrică Grama să primească pedepse cu suspendare.
De asemenea, procurorul a cerut să se constate încetarea procesului penal pentru Sorin Pantiş şi Sorin Roşca Stănescu, întrucât faptele de care sunt acuzaţi s-au prescris.
La rândul lor, avocaţii inculpaţilor au susţinut că faptele persoanelor judecate în acest proces s-au prescris din octombrie 2011.
Instanţa a audiat inculpaţii care nu au făcut până acum declaraţii, între aceştia fiind şi Sorin Roşca Stănescu şi Sorin Pantiş.
"Anterior datei de 4 aprilie, au apărut în presă informaţii cu privire la scoaterea la licitaţie a acţiunilor Rompetrol. Am cumpărat şi eu acţiuni la preţul de 300 de lei acţiunea, în condiţiile în care preţul de pornire al unei acţiuni era de 116 lei. Nu am primit niciun fel de informaţii speciale cu privire la preţul iniţial de pornire, m-am bazat doar pe informaţiile din presă", a spus Sorin Roşca Stănescu în faţa instanţei.
Referitor la relaţia pe care a avut-o cu Dinu Patriciu, Sorin Roşca Stănescu a spus că a fost cununat de omul de afaceri, dar nu a discutat niciodată cu acesta despre preţul acţiunilor în momentul scoaterii la licitaţie.
Acelaşi lucru l-a punctat şi Sorin Pantiş, care a spus în faţa judecătorilor de la Curtea de Apel Bucureşti că nu a ştiut de existenţa vreunui grup care să fi participat la acţiunea bursieră referitoare la Rompetrol.