Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de caniculă, valabilă în zilele de miercuri şi joi în întreaga ţară, potrivit Mediafax. Sunt anunţate temperaturi care pot ajunge până la 38 de grade şi un indice de temperatură-umezeală care va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Potrivit avertizării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie, valul de căldură se va intensifica miercuri şi joi. Vremea va fi călduroasă, caniculară în cea mai mare parte a ţării, iar disconfortul termic va fi accentuat.
Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, iar temperaturile maxime vor atinge frecvent 35-37 de grade şi izolat 38 de grade.
Începând din seara zilei de joi şi pe parcursul zilei de vineri, în vestul, nordul şi centrul ţării instabilitatea atmosferică se va accentua treptat şi vor fi intervale cu averse torenţiale, vânt cu aspect de vijelie, frecvente descărcări electrice şi pe arii restrânse căderi de grindină.