Fratele preşedintelui Traian Băsescu a fost trimis în judecată sub acuzaţia de trafic de influenţă, după ce ar fi primit suma de 250.000 de euro de la Florin Anghel, fiul lui Sandu Anghel, alias Bercea Mondialu', pentru a interveni pe lângă magistraţi, astfel încât interlopul să scape de închisoare, informează Realitatea.net.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaţilor Mircea Băsescu, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă, şi Marian Căpăţână, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii DNA reiese următoarea stare de fapt:

"La începutul anului 2011, după ce faţă de tatăl denunţătorului s-a luat măsura arestării preventive de către Tribunalul Olt, denunţătorul i-a remis inculpatului Mircea Băsescu suma de 250.000 de euro, prin intermediul inculpatului Marian Căpăţână, în schimbul promisiunii inculpatului Mircea Băsescu că va interveni pe lângă magistraţii învestiţi cu soluţionarea cauzei referitoare la infracţiunea săvârşită de tatăl denunţătorului şi a altor cereri incidente în respectiva cauză. Mircea Băsescu a lăsat să se creadă că are influenţă asupra magistraţilor şi poate obţine o situaţie favorabilă pentru tatăl denunţătorului: fie condamnarea la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate.

Ulterior, pentru că tatăl denunţătorului nu a fost pus în libertate, denunţătorul i-a remis şi suma de 350.000 de euro inculpatului Marian Căpăţână în acelaşi scop. Intervalul de timp în care denunţătorul a remis sumele de bani lui Marian Căpăţână este cuprins între datele de 20.02.2011 (data luării măsurii arestării preventive faţă de tatăl denunţătorului) şi 22.02.2012 (data pronunţării hotărârii de condamnare la instanţa de fond).

Din suma totală de 600.000 de euro remisă de denunţător inculpatului Marian Căpăţână, Mircea Băsescu a primit suma de 250.000 de euro. Pentru faptul că a mijlocit remiterea banilor, Marian Căpăţână şi-a însuşit suma de 350.000 de euro din totalul de 600.000 de euro primiţi de la denunţător.

După pronunţarea hotărârii de condamnare din data de 22.02.2012, având în vedere durata pedepselor cu închisoarea aplicate, mult mai mari decât pedepsele promise de Mircea Băsescu, denunţătorul şi membrii familiei sale au pretins restituirea banilor daţi inculpaţilor. În acest sens, până la data de 26.02.2012, Mircea Băsescu a restituit suma de 280.000 de dolari. Ulterior, au mai fost restituite diferite alte sume de către Căpăţână.

În cauză, a fost instituită măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor imobile aflate în proprietatea inculpaţilor Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână. Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Constanţa, cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză".