Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, după şedinţa privind gestionarea pandemiei, de la Palatul Cotroceni, că s-a hotărât să nu se mai prelungească dincolo de 8 martie starea de alertă din România şi că, odată cu ridicarea stării de alertă, vor fi eliminate şi o serie de măsuri care au fost în vigoare până acum. Ministerul Sănătăţii este cel care urmează să gestioneze, în continuare, evoluţia pandemiei care sperăm că se apropie de final, a mai afirmat şeful statului, arătând că trebuie să rămânem vigilenţi şi pe mai departe.
Preşedintele a declarat că pandemia este pe o pantă descendentă la noi în ţară şi valul 5 este aproape de a se termina.
”Este momentul, deci, să luăm noi decizii legate de vgestionarea acestei situaţii, decizii cu impact major pentru viitor. Am convocat astăzi o şedinţă de evaluare, cu toţi responsabilii din domeniu, în urma căreia am decis să nu mai prelungim dincolo de 8 martie starea de alertă instituită în România. Ministerul Sănătăţii este cel care urmează să gestioneze, în continuare, evoluţia pandemiei care sperăm că se apropie de final”, a spus şeful statului.
Preşedintele a arătat că, odată cu ridicarea stării de alertă, vor fi eliminate şi o serie de măsuri care au fost în vigoare până acum, iar măsurile complete vor fi anunţate şi explicate pe larg, în perioada imediat următoare, de autorităţile abilitate. Klaus Iohannis a arătat că ”se împlinesc doi ani de la debutul pandemiei de COVID-19, doi ani foarte grei, în care existenţa noastră a fost modificată radical”.
”Peste 63.000 de români au pierdut lupta cu boala, lăsând în urma lor un gol uriaş şi nenumărate familii îndoliate. Aceste cifre exprimă multă suferinţă, sunt reflecţia unor tragedii care au produs urme adânci. Ultimii doi ani au adus multe provocări, care ne-au influenţat în cele mai diferite moduri: răspândirea accelerată a virusului, izolarea, presiunea pusă pe sistemul sanitar, închiderea şcolilor, afectarea mai multor sectoare din economie, diminuarea interacţiunilor sociale, toate acestea au avut un impact negativ şi ne-au ridicat nenumărate bariere”, a precizat preşedintele.
Klaus Iohannis a menţionat că a fost ”o perioadă de mari sacrificii pentru români, dar, în acelaşi timp, o perioadă în care am descoperit noi valenţe ale solidarităţii, ale spiritului civic, ale dedicării şi implicării”.
Klaus Iohannis a mai spus că ”pandemia ne-a învăţat şi lecţii pe care trebuie să le valorificăm, şi poate cea mai importantă este cea a solidarităţii”.
Adio, coronavirus! Starea de alertă nu va mai fi prelungită de pe 8 martie în România!
4 martie 2022
- citeşte totul despre:
- klaus iohannis,
- cotroceni,
- starea de alerta,
- coronavirus,
- urgenta medicala,
- pandemie coronavirus,
- final
(372 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Zeci de percheziţii în România şi în Germania într-un dosar privind trafic de migranţi
(7 martie 2018)
93 vizualizări
DLAF: Instanţele au aplicat nouă pedepse cu închisoarea între 2 ani şi 8 ani în urma investigaţiilor antifraudă
(25 septembrie 2016)
372 vizualizări
Se scumpeşte gigacaloria în oraşul cu cel mai mare tarif din ţară
(3 februarie 2014)
712 vizualizări
Se renunţă la examenele şcolare în 2021. Unde s-a luat această decizie şi de ce
(7 ianuarie 2021)
133 vizualizări
Senatul a votat: Păcănelele vor fi interzise în apropierea şcolilor. Doar un vot împotrivă
(14 martie 2023)
80 vizualizări
Uber a depus un amendament pentru a fi exceptată de la aplicarea prevederilor legii taximetriei
(24 mai 2017)
220 vizualizări
Se schimbă regulile pentru vaccinare. Se întâmplă de la 1 iulie pentru toţi românii
(24 martie 2022)
121 vizualizări
Centrul de Transfuzie Bucureşti: Este o lipsă acută de sânge, deficitul a ajuns la 30 la sută
(13 aprilie 2016)
50 vizualizări
Ora de vară 2024. Când se dă ceasul înainte cu o oră
(5 martie 2024)
122 vizualizări
Pot fi angajaţii obligaţi să se vaccineze ca să fie primiţi la locul de muncă? Un subiect tabu, care se discută pe la colţuri, dar nimeni nu-l pune în dezbatere
(22 aprilie 2021)
136 vizualizări
Senatul a adoptat un proiect de lege care-i limitează pe recuperatorii de creanţe
(13 octombrie 2015)
250 vizualizări
Societatea Română de Epidemiologie face apel la populaţie să respecte măsurile de protecţie şi distanţare fizică, în contextul creşterii constante a numărului de cazuri de coronavirus: Rugăm INSISTENT populaţia să le respecte, pentru a reveni la normalita
(22 iunie 2020)
134 vizualizări
Ministrul Educaţiei: Niciun material auxiliar nu mai este valabil începând de astăzi
(9 august 2017)
207 vizualizări
Benone Sinulescu, în stare gravă, după ce a fost găsit inconştient în casă
(10 iulie 2021)
269 vizualizări
Tulcea: Restricţii de circulaţie pe drumuri judeţene şi pe Dunăre
(12 martie 2016)
141 vizualizări
Peste 10.300 de cazuri de rujeolă, în România de la debutul epidemiei. Cele mai multe, în Prahova!
(6 ianuarie 2018)
400 vizualizări
Şofer român de camion, suspectat de crime în Germania şi Austria, arestat de poliţia germană
(4 iunie 2017)
422 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























