„Am spart un termometru cu mercur, vă rog să mă ajutaţi!” - este apelul făcut la 112, de o femeie din Ploieşti. Doar că vizita politistilor şi a pompierilor s-a încheiat cu un dosar de cercetare penală pentru trafic de substanţe toxice.

 

Ce-i drept, in rem, adică e vizată fapta, nu persoana. Mercurul este extrem de periculos, iar fabricarea şi comercializarea produselor care îl conţin, precum termometrele medicale, este strict interzisă.

 

Femeia de 33 de ani a încercat să îşi ia temperatura cu un termometru de model vechi, din sticlă, cu mercur, şi l-a scăpat din mână. Substanţa toxică s-a împrăştiat pe podea. Iar soacra femeii a sunat la 112 şi a cerut sprijinul echipajelor de urgenţă.

 

Pompierii au adunat cele două grame de mercur, cu ajutorul unei seringi. Au pus apoi substanţa într-un recipient pe care l-au predat poliţiştilor.

 

„Pentru a avea posibilitatea legală a dispunerii neutralizării substanţei identificate, a fost deschis dosar penal în care se efectuează cercetări faţă de faptă, nu faţă de persoană, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de produse sau substanţe toxice”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Prahova.

 

În multe case din România există astfel de termometre cu mercur, desi deţinerea lor nu este interzisă.

 

„Cred ca le am de prin anii 60, 70 de la bunica mea şi încă le mai folosesc”, spune o femeie.

 

Reporter: Ştiţi ce să faceţi dacă se sparge termometrul?

 

Bărbat: Probabil să culeg mercurul acela că e toxic.

 

Specialiştii spun însă că operaţiunea nu e deloc uşoară.

 

„Să aerisească încăperile timp de 24 de ore, să evite zona atât ei, cât şi copiii, să evite colectarea acestuia cu ajutorul asipiratorului sau a măturii, să nu calce pe mercurul deversat”, a explicat purtătorul de cuvânt al ISU Prahova.

 

Intoxicaţia cu mercur este foarte gravă.

 

„Simptomele cele mai grave sunt simptome de tip respirator cu insuficienţă respiratorie. De asemenea, mercurul poate să afecteze rinichii, poate să afecteze ficatul şi, cel mai grav, afectează sistemul nervos central”, a transmis Violeta Tănase, medic UPU SJU Ploieşti.

 

România respectă o directivă europeană care interzice producţia şi comercializarea produselor ce conţin mercur. Totuşi, la mica publicitate apar anunţuri în care termometrele clasice sunt vândute cu preţuri de până la 200 de lei.

 

 

 

Sursa: www.stirileprotv.ro