În perioada 28 mai - 8 iunie, autorităţile au început să publice date despre decese anterioare neînregistrate. În doar 12 zile, cifrele raportate iniţial sunt mai mici cu două procente decât cele revizuite.

 

  • În luna noiembrie, înainte de alegerile parlamentare, au fost raportate cu 146 de decese mai puţine, conform noilor date.
  • 631 de decese au fost adăugate în statistica oficială de la sfârşitul lunii mai şi până acum.
  • Procesul de verificare a deceselor e făcut de către reprezentanţii DSP la cererea Ministerului Sănătăţii.
  • Revizuirea datelor se face doar la raportările care apar în aplicaţia Corona Forms, platforma oficială în care sunt centralizate datele legate de numărul de infectări şi decese.
  • Modul în care sunt prezentate datele produce confuzie: într-o zi  cu doar 202 de noi infectări, se înregistrează şi recordul pandemiei la decese: 277.

 

Începând cu data de 28 mai 2021, Grupul de comunicare strategică publică un “număr de decese anterioare” care sunt adăugate la cifra deceselor din ultimele 24 de ore.

Acest proces de verificare a numărului de decese este rezultatul unui raport de anchetă publicat de Ministerul Sănătăţii în data de 14 mai, în care se confirmă faptul că înregistrarea şi raportarea persoanelor care şi-au pierdut viaţa din cauza afecţiunilor provocate de pandemie s-a făcut cu erori.

 

“…în urma acestei analize, s-a identificat un lot de 13 spitale cu abateri mari în luna martie faţă de mediile lunare din cele două perioade. S-au solicitat clarificări privind raportările deceselor atât la spitalele respective, cât şi la DSP”, se arată în raportul Ministerului Sănătăţii.

 

Cea mai mare criză din coaliţie, provocată de sub raportarea deceselor Covid

 

În cele 12 zile de când a început publicarea deceselor anterioare, la cifra totală de 30.000, au fost adăugate, până în data de 8 iunie inclusiv, încă 631 de decese, o corecţie de peste 2%.

 

Demiterea lui Vlad Voiculescu din poziţia de ministru al Sănătăţii de către premierul Florin Cîţu, la jumătatea lunii aprilie, prima tensiune majoră din cadrul coaliţiei de guvernare, s-a produs în urma unui conflict pornit exact de la modul în care s-au raportat decesele de Covid-19, reprezentantul USR-PLUS, susţinând atunci că există erori importante.

 

La cererea Ministerului Sănătăţii, reprezentanţii DSP au obligaţia să verifice în aplicaţia Corona Forms toate decesele înregistrate, a declarat o persoană care cunoaşte procesul de verificare pentru SpotMedia.ro.

Corona Forms este o aplicaţie realizată de STS în primăvara anului trecut, în care reprezentanţii DSP aveau obligaţia să introducă toate informaţiile legate de persoanele infectate cu coronavirus şi cele care au decedat în urma bolii.

 

În această aplicaţie, datele persoanelor sunt individualizate prin CNP (codul numeric personal).

 

Pe de altă parte, atunci când sunt introduse de angajaţii DSP, decesele trebuie validate prin bifarea în tabel în dreptul fiecărui CNP. În plus, în ordinul de ministru scrie că decesele trebuie anunţate la DSP şi telefonic.

 

“Direcţiile de Sănătate Publică Judeţene şi a Municipiului Bucureşti au obligaţia de a introduce în aplicaţia Corona Forms informaţiile referitoare la cazurile confirmate şi decesele, conform procedurii elaborate de Institutul Naţional de Sănătate Publică”, se arată în ordinul din DSU din 27 aprilie.

 

Cifrele nu descriu doar un fenomen, ci indică şi cum trebuie să se intervină

 

Faptul că în doar 12 zile a apărut un număr de 631 de noi decese care nu au fost raportate la timp arată că există o mare problemă în ce priveşte modul în care a fost gestionată criza sanitară din România.

 

Distribuţia pe luni a deceselor suplimentare raportate de autorităţi în ultimele 12 zile - Sursa: Grupul de comunicare strategică / Infografie: SpotMedia.ro

 

“O statistică obiectivă are rolul să ghideze acţiunea celor aflaţi în prima linie”, a declarat pentru SpotMedia.ro sociologul Gelu Duminică.

 

“Ajută la calibrarea măsurilor, cifrele nu doar descriu un fenomen, dar indică şi în ce zonă trebuie să se intervină şi cum”, a adăugat sociologul.

 

În data de 8 iunie, Grupul de Comunicare Strategică a anunţat, nici mai mult, nici mai puţin, 256 de decese vechi pe care le-a adăugat celor 21 care au avut loc în ultimele 24 de ore.

 

“În intervalul 07.06.2021 (10:00) – 08.06.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 277 de decese (146 bărbaţi şi 131 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din… (enumerare de oraşe).

 

256 dintre aceste decese sunt anterioare intervalului mai sus menţionat şi au fost introduse în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătăţii, de către Direcţiile de Sănătate Publică din ţară, în urma verificărilor efectuate.

Astfel:

  • 2 decese s-au produs în iunie 2020;
  • 3 decese, în august 2020; 
  • 1, în septembrie 2020;
  • 24, în octombrie 2020;
  • 68, în noiembrie 2020;
  • 38, în decembrie 2020;
  • 33, în ianuarie 2021;
  • 28, în februarie 2021;
  • 39, în martie 2021;
  • 20, în aprilie 2021”, se arată în comunicatul oficial.
  • Record de decese în data 8 iunie: 277, cu doar 202 de persoane infectate

E greu de înţeles de ce s-a luat decizia ca decesele vechi să fie adăugate peste cele noi şi să fie prezentate împreună, astfel încât să se ajungă în situaţia ca, în 8 iunie, conform datelor oficiale, ţara noastră să înregistreze un număr record de persoane decedate într-o singură zi, în urma pandemiei, 277.

 

Ministerul Sănătăţii, până la ora publicării articolului, nu a răspuns întrebărilor legate de procesul de renumărare a deceselor.

Peste un an va fi greu de explicat cuiva cum s-a ajuns la situaţia ca în ziua în care s-au raportat doar 202 cazuri noi de infectare au murit 277 de oameni.

 

“Nu există nicio scuză pentru această situaţie”, a declarat profesorul Gelu Duminică. “Sistemul de măsurare e făcut cu superficialitate. Stăm foarte prost la monitorizarea în timp real a unui fenomen şi a fost alterată funcţia de ghidare”, a adăugat sociologul.

 

În cele 12 zile de când grupul de comunicare publică decese petrecute anterior, o distribuire a lor pe lunile în care au fost înregistrate arată o altă anomalie.

 

Tendinţa cea mai accentuată de sub raportare a deceselor apare în luna noiembrie 2020, atunci când România se afla în mijlocul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare.

 

Până acum, pentru noiembrie sunt alocate 146 de decese anterioare, o eroare de peste trei procente. 4.336 e cifra deceselor totale înregistrate în acea lună.

 

De exemplu, în august 2020, avem o eroare de numai 13 decese, iar în ianuarie de 75.

 

“E foarte puţin probabil să fie o ratare”, a declarat sociologul Gelu Duminică, analizând distribuţia pe luni a erorilor de raportare.

 

Frecventele acuzaţii de manipulare a datelor au fost respinse de autorităţile care n-au explicat niciodată erorile

De la începutul pandemiei, în mai multe rânduri autorităţile din România au fost suspectate că manipulează datele în scopuri politice, pentru a crea o imagine mai puţin dramatică a impactului pandemiei asupra populaţiei.

 

De fiecare dată, atât în ce priveşte publicarea numărului de cazuri de infectare, a numărului de teste, dar şi al deceselor atât preşedintele Iohannis, cât şi premierii Orban şi Cîţu au negat acuzaţiile.

 

Pe de altă parte, în raportul de anchetă al Ministerului Sănătăţii, vina erorilor e pusă pe seama procedurilor birocratice şi a intensificării pandemiei înregistrate la finalul anului trecut.

 

“Se constată ca diferenţele devin tot mai evidente începând cu luna octombrie 2020, ceea ce poate fi asociat modificărilor succesive solicitate în platforma alerte.ms.ro, în sensul creşterii complexităţii sau nivelului de detaliu pentru solicitările de raportare. Acest fapt s-a suprapus presiunii generate de agravarea situaţiei epidemiologice”, scrie în document.

 

Modul în care sunt publicate aceste date seamănă cu o încercare instituţională de a scăpa de responsabilitate.

 

Cifrele nu sunt puse în context. Sunt strecurate în comunicatul zilnic, adunate peste alte cifre, fiind greu de citit. În plus, oficial nu se ştie cum se desfăşoară şi cât va dura procesul de renumărare a deceselor provocate de pandemie.

 

 

 

 

 

Sursa: www.spotmedia.ro