Începând de astăzi, copiii între 12 şi 15 ani ar putea fi programaţi pentru vaccinare, a anunţat Valeriu Gheorghiţă.
Vaccinarea copiilor care au afecţiuni cronice este vitală, spune coordonatorul campaniei de vaccinare. Medicul a explicat că minorii riscă să facă o formă mai gravă de COVID-19 şi că, în unele cazuri, se poate ajunge şi la deces.
Pentru copiii cu sindromul Down riscul de deces creşte de 10 ori, spune medicul militar.
Potrivit lui Valeriu Gheorghiţă, vaccinarea copiilor cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani ar urma să înceapă mâine.
”Avem copii cunoscuţi cu afecţiuni cronice, afecţiuni care îi expun unui risc crescut să facă forme grave de boală şi chiar decese. Şi aici mă refer la copiii cu afecţiuni neuropsihiatrice. De pildă, sindromul Down creşte de 10 ori riscul de deces din cauza maladiei COVID-19. Obezitatea, bolile cronice renale, bolile cardiovasculare, diabetul zaharat, diabetul de tip I care este întâlnit încă de la vârstă fragedă, sunt afecţiuni care expun aceşti copii unor riscuri de complicaţii prin maladia COVID-19.
Reacţiile adverse înregistrate sunt similare cu grupul 16-25, cel mai frecvent s-a înregistrat disconfort la locul de administrare, stare de oboseală, durere de cap, dureri musculare, dureri articulare, dureri articulare şi în anumite cazuri febră, frison, dar toate au fost de intensitate uşoară, medie şi care au fost pasagere sub tratament simptomatic” a declarat Valeriu Ghorghiţă.
Când începe vaccinarea copiilor între 12 şi 15 ani
31 mai 2021
- citeşte totul despre:
- vaccinare,
- copii,
- coronavirus,
- campanie,
- gheorghita
(56 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Zeci de explozii, la un depozit de fier vechi din Buzău. Localnicii, informaţi prin RO-ALERT
(14 august 2019)
101 vizualizări
Alimente periculoase în supermarketurile din România, inclusiv în Prahova!
(27 ianuarie 2022)
254 vizualizări
Risc de infectare cu coronavirus ridicat la grădiniţe şi creşe
(15 septembrie 2020)
149 vizualizări
Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem va fi acreditat internaţional
(25 iunie 2015)
304 vizualizări
Actorul Marin Moraru a murit la Spitalul Elias
(21 august 2016)
235 vizualizări
TARE! Baschetbalistelor de la naţională li s-a interzis să stea în picioare lângă Emil Boc
(20 februarie 2016)
338 vizualizări
Nava World Dimond, botezată de Principesa Margareta
(2 iulie 2013 - Clara ION)
183 vizualizări
Patru medalii şi locul 3 în Europa pentru lotul feminin de matematică al României
(21 aprilie 2015)
60 vizualizări
Legea antifumat se modifică
(15 mai 2016)
370 vizualizări
ANOFM: Peste 35.700 de locuri de muncă sunt vacante la nivel naţional. În Prahova peste 3.400
(30 octombrie 2018)
125 vizualizări
Ce presupune ziua de doliu naţional
(1 noiembrie 2015)
444 vizualizări
E oficial! Când şi cum se întorc elevii fizic la şcoală, de fapt
(29 aprilie 2021)
216 vizualizări
Una dintre cele mai aşteptate autostrăzi ar putea deveni realitate în 2019
(18 ianuarie 2019)
70 vizualizări
Două cutremure, în zone diferite ale României, în această dimineaţă
(30 mai 2022)
105 vizualizări
Tânăra găsită înjunghiată mortal în casă, într-un cartier rezidenţial
(28 iunie 2019)
555 vizualizări
Sărbătoarea Sfântului Gheorghe, ziua care marchează renaşterea naturii
(23 aprilie 2016)
261 vizualizări
Percheziţii DIICOT la Tarom/ Procurorii suspectează mecanici şi un lider sindical că au furat piese de schimb şi combustibil
(2 iulie 2019)
163 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Tradiţii şi obiceiuri de Sfântul Dumitru
Publicat la data de 26 octombrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026


























