Biserica Ortodoxă Română (BOR) a reacţionat dur luni după ce premierul Ludovic Orban a anunţat că pelerinajul din acest an de la Bucureşti ocazionat de celebrarea Sfântului Dimitrie nu va putea avea loc.

 

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a caracterizat decizia drept ”ofensatoare” şi a vorbit într-un comunicat de presă despre ”aroganţă şi autarhism decizional”.

 

Comunicatul BOR:

 

Exerciţiile negative de imaginaţie la cel mai înalt nivel referitoare la comportamentul oamenilor credincioşi (declaraţi aprioric suspecţi), la capacitatea de organizare a Bisericii (altfel partener social exemplar al autorităţilor) şi la importanţa prezenţei şi manifestării faptului religios în societate pot fi realmente ofensatoare.

 

Lipsa dialogului interinstituţional, a cooptării în reflecţia asupra deciziilor cu impact public major referitoare la suspendarea, fie şi temporară, a unor libertăţi fundamentale, precum libertatea religioasă, a unor experţi în domenii conjunctural conexe ale zonei politicului şi sănătăţii publice, denunţă un excesiv superior dispreţ faţă de realitate socială imediată. Aceasta e mult mai complexă decât le pare celor ce cred că poate fi oricând şi cu orice consecinţe modificată. Organismul comunitar funcţionează firesc doar în stare de echilibru izvorât din discernământ şi dialog pentru care Biserica pledează permanent. Ca şi pentru respectarea tuturor regulilor de natură sanitară ce se impun acum.

 

Aroganţa, autarhismul decizional şi solipsismul moral nu au onorat şi nu vor onora niciodată pe nimeni.

 

Pelerinajul organizat riguros, în condiţii excepţionale de respectare a unor reguli aplicate drastic şi a căror încălcare (acum imaginară) poate fi sancţionată oricând de autorităţi, este nu doar una dintre expresiile profunde ale libertăţii religioase responsabile, ci, în actualul context, şi o formă benefică de încredere şi de respect faţă de majoritatea oamenilor cuminţi şi credincioşi ai acestei ţări.

 

Context:

 

Preşedintele PNL, premierul Ludovic Orban, a declarat luni că pelerinajul de Sfântul Dumitru din Bucureşti nu va putea avea loc.

 

„Sunt om credincios, care respect biserica, care întotdeauna am fost alături de proiectele bisericilor în general. Pe de altă parte, riscul este foarte mare, pentru că să ne gândim la următorul aspect: foarte mulţi din credincioşii care participă la aceste sărbători religioase, la aceste pelerinaje sunt oameni în vârstă care sunt expuşi unor riscuri foarte mari. Ştiţi cum funcţionează: în parohii se organizează deplasări cu autocarul, cu microbuzul în nişte condiţii pe care nu putem să le controlăm. Riscul de răspândire există atâta timp cât se fac deplasări care durează ore întregi. După aceea, este foarte greu de asigurat condiţiile de distanţare fizică şi de protejare a sănătăţii persoanelor, plus că sunt anumite lucruri care se desfăşoară şi care pot pune în pericol viaţa credincioşilor. Eu sunt convins că şi în Biserica Ortodoxă există înţelegere pentru această decizie a noastră şi îi rog pe credincioşi să înţeleagă că nu am făcut-o decât pentru a proteja sănătatea”, a explicat Orban, la sediul PNL.

 

Pe 26 octombrie, credincioşii ortodocşi îl sărbătoresc pe Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir, iar pe 27 octombrie pe Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor.

 

 

 

Sursa: www.g4media.ro