“În momentul în care normele metodologice vor fi publicate în Monitorul Oficial, se vor deschide aceste unităţi de învăţământ particular. Pentru unităţile de învăţământ de stat, deja am anunţat că începând de astăzi se pot depune cererile la unităţile de învăţământ preşcolar pe care copilul a frecventat-o până la începutul pandemiei”, a declarat ministrul Educaţiei, Monica Anisie, la Digi 24, marcând încă un dezacord.
Anunţul vine după ce, în urmă cu o zi, Monica Anisie a declarat că grădiniţele, creşele şi after school-urile nu se redeschid de luni, 15 iunie, deşi Hotărârea de Guvern publicată vineri în Monitor prevede că redeschiderea acestor unităţi este permisă din 15 iunie, atât la stat cât şi la privat. Ministrul Educaţiei a anunţat în urmă cu o zi că aceste unităţi de învăţământ preşcolar nu pot fi deschise pentru că încă nu sunt finalizate normele de securitate şi igienă.
În cadrul unei intervenţii la Digi 24, în această dimineaţă, ministrul Educaţiei a declarat că “suntem 3 ministere implicate în realizarea acestor norme metodologice. Ministerul Educaţiei a realizat partea în care sunt menţionate activităţile pe care trebuie să le desfăşoare în cadrul unităţilor de învăţământ preşcolar cadrele didactice, urmând ca şi Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Muncii să completeze cu elementele specifice pentru aceste domenii. Astăzi cu siguranţă vor fi gata normele metodologice”.
Întrebată când se vor putea redeschide grădiniţele private, Anisie a răspuns: “Cu siguranţă, în momentul în care normele metodologice vor fi publicate în Monitorul Oficial, se vor deschide aceste unităţi de învăţământ particular”.
“Pentru unităţile de învăţământ de stat, deja am anunţat că începând de astăzi se pot depune cererile la unităţile de învăţământ preşcolar pe care copilul a frecventat-o până la momentul pandemiei“, a precizat Anisie.
Sursa: www.edupedu.ro