Virusul misterios, depistat în China, alertează şi autorităţile din România.
Spitalele au fost informate de prezenţa lui, iar pe site-ul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor au apărut avertizări de călătorie. Nu suntem în pericol, spun totuşi oficialii, pentru că nu avem zboruri directe cu China. Pe de altă parte, în România, numeroasele cazuri de gripă şi infecţii respiratorii acute au determinat Ministerul Sănătăţii să anunţe debutul oficial al sezonului gripal.
Noul coronavirus a fost depistat în zona Wuhan din China şi mulţi dintre bolnavi au avut o legătură cu o mare piaţă, unde se vând en gross fructe de mare şi animale.
Tarik Jasarevic, purtător de cuvânt OMS: „Pe 9 ianuarie, autorităţile chineze au făcut o determinare preliminară a unui nou coronavirus identificat la o persoană spitalizată cu pneumonie la Wuhan. Două zile mai târziu au emis informaţii suplimentare care actualizează numerele de caz la 41 şi raportau un deces.″
Coronavirusurile fac parte dintr-o mare familie de virusuri care provoacă boli diverse, de la răceala comună la Sindrom Acut Respirator Sever şi pneumonie.
Simptomele sunt comune mai multor boli respiratorii: curge nasul, febră, tuse, strănut, respiraţie dificilă.
Transmiterea s-ar face prin contact cu animale infectate sau prin consum de carne infectată şi chiar dacă deocamdată nu s-a confirmat că pacienţii îi pot imbolnăvi pe cei din jur, nu este exclusă nici transmiterea de la om la om.
Iar virusul nou a fost confirmat deja şi în afara statului chinez, în Japonia şi Thailanda. Organizaţia Mondială a Sănătăţii atrage atenţia că putem asista la o răspândire pe scară largă a noului virus şi recomandă tuturor ţărilor monitorizare activă, prevenţie şi pregătiri pentru o eventuală intervenţie.
Dr. Maria D Van Kerkhove, reprezentant OMS: „Sunt deja în curs investigaţiile epidemiologice şi aşteptăm rezultatele acestora, dar da, este cu siguranţă posibil să existe o transmisie limitată de la om la om. Există multe asemănări cu SARS şi MERS.
În România au fost luate primele măsuri.
Oana Grigore, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii: „Institutul Naţional de Sănătate Publică a informat DSP-urile, care au anunţat spitalele.″
Pe de altă parte, în România s-au înregistrat până acum două decese din cauza gripei.
Doar în ultima săptămână au fost diagnosticate 692 de cazuri şi focare în judeţele Argeş, Braşov, Cluj, dar şi în Bucureşti. Oficial, a fost înregistrat debutul sezonului gripal.
Asta înseamnă că peste 25% din cazurile diagnosticate fac parte din acelaşi subtip de virus gripal. Nu vorbim de epidemie sau de măsuri speciale, dar autorităţile din sănătate le recomandă celor din spitale să refacă stocurile de materiale de unică folosinţă, de medicamente pentru tratarea virozelor şi dezinfectant pentru curăţarea mâinilor.
Peste 1,4 milioane de oameni din categoriile considerate cu risc mare de îmbolnăvire au fost vaccinaţi, iar medicii recomandă în continuare imunizarea.
Sursa: www.stirileprotv.ro