Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea prin care deţinuţii încarceraţi în condiţii inumane beneficiază de şase zile reduse din pedeapsă pentru fiecare 30 de zile executate.
Proiectul a fost contestat de opoziţie la CCR, însă judecătorii au decis, pe 5 iulie, că actul este constituţional.
Camera Deputaţilor a adoptat, pe 9 mai, cu 175 voturi „pentru”, 85 de voturi „împotrivă” şi 20 de abţineri, proiectul care prevede că deţinuţii încarceraţi în condiţii inumane beneficiază de şase zile reduse din pedeapsă la 30 de zile de detenţie, faţă de cele trei propuse de Guvern.
Deputaţii din Comisia juridică au adoptat un amendament la Legea 254/2013 privind executarea pedepselor, care elimină obligativitatea supravegherii vizuale a deţinuţilor în timpul efectuării convorbirilor telefonice, pe motiv că sistemul de comunicaţii din penitenciare va fi schimbat, permiţând amplasarea telefoanelor în celule, ceea ce va face impractică aplicarea legii în actuala formă.
Un alt amendament adoptat de deputaţii jurişti prevede că persoanele care renunţă la remuneraţia pentru munca prestată în penitenciar vor putea beneficia de zile libere suplimentar. Astfel, se oferă sporuri suplimentare pentru eliberare deţinuţilor care prestează muncă remunerată, neremunerată şi pe timp de noapte.
Faţă de legea în vigoare, deţinuţii care prestează muncă remunerată vor beneficia de 4 zile considerate executate pentru trei zile de muncă (un plus de 2,5 zile libere la 30 muncite, faţă de legea în vigoare), deţinuţii care prestează muncă neremunerată vor beneficia de 3 zile reduse din pedeapsă pentru fiecare 2 muncite (un plus de 5 zile la 30 de zile muncite faţă de legea în vigoare), iar deţinuţii care muncesc pe timp de noapte vor avea două zile reduse dintr-una muncită (un plus de 15 zile la 30 de nopţi lucrate faţă de legea în vigoare).
Un amendament depus de deputatul UDMR Marton Arpad prevede posibilitatea "cumpărării" de zile libere în plus, prin renunţarea la remuneraţie. Astfel, în forma actuală a legii, un deţinut care desfăşoară muncă remunerată primeşte 40% din venit, iar 60% va merge către penitenciar. Potrivit amendamentului, dacă deţinutul renunţă la 40% din remuneraţie, respectiv cota care îi revine potrivit legii, poate fi încadrat la capitolul "muncă neremunerată", unde sporul de zile considerate executate pentru zilele muncite este mai mare.
În termen de două luni de la publicarea legii în Monitorul Oficial, penitenciarele vor trebui clasificate în funcţie de condiţiile de detenţie, iar în termen de patru luni de la publicare va trebui făcut istoricul fiecărui deţinut şi a condiţiilor în care a fost închis, pentru a se putea calcula zilele care vor fi reduse din pedeapsă.
Legea se aplică pentru persoanele întemniţate începând din 2012, de când a venit prima decizie-pilot a CEDO privind condiţiile din penitenciare.
Potrivit proiectului, se consideră condiţii necorespunzătoare: condiţii sanitare improprii în general, cum ar fi prezenţa gândacilor, şoarecilor, puricilor; lipsa dotărilor şi a produselor igienico-sanitare minime; calitatea proastă a hranei; lipsa apei calde curente; lipsa accesului la activităţi în aer liber, lipsa accesului la lumină naturală sau aer suficient ori disponibilitatea de ventilaţie; lipsa temperaturii adecvate a camerei: lipsa posibilităţii de a folosi toaleta în privat şi de a se respecta normele sanitare de bază precum şi a cerinţelor de igienă.
Dispoziţiile prezentei legi nu se aplică în cazul în care persoana a fost despăgubită pentru condiţii necorespunzătoare de detenţie, prin hotărâri definitive ale instanţelor naţionale sau ale CEDO pentru perioada pentru care s-au acordat despăgubiri şi a fost transferată sau mutată într-un spaţiu de detenţie având condiţii necorespunzătoare.
Legea prin care deţinuţii încarceraţi în condiţii inumane beneficiază de zile reduse din pedeapsă, promulgată de Iohannis
15 iulie 2017
- citeşte totul despre:
- lege,
- inchisoare,
- iohannis,
- conditii inumane,
- cedo,
- pedeapsa,
- redusa
(134 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Lista noilor restricţii din România. Carantina de noapte începe la 20.00, magazinele se închid la 18.00. Măsuri în funcţie de rata de infectare
(26 martie 2021)
643 vizualizări
MT: Al doilea ecoduct pentru urşi va fi construit pe Autostrada Lugoj-Deva
(3 iulie 2016)
149 vizualizări
Învăţătorii şi profesorii din România, ”loviţi” la buzunare: de ce vor fi plătiţi în funcţie de performanţă
(7 ianuarie 2021)
253 vizualizări
Ce se întâmplă cu BAC-ul din 2021. Sorin Cîmpeanu a dat anunţul oficial
(11 ianuarie 2021)
96 vizualizări
Colectiv - Alexandru Pascu, basistul trupei Goodbye to Gravity, transferat într-un spital din Franţa
(11 noiembrie 2015)
596 vizualizări
Peste 2.000 de locuri la admiterea în şcolile Ministerului Afacerilor Interne
(27 martie 2017)
297 vizualizări
Paştele în cifre
(13 aprilie 2015)
335 vizualizări
Şoferul de BMW care l-a atacat cu crosa de golf pe un şofer de Logan, reţinut după două zile. Prietena agresorului, participantă şi ea la incident, nu a fost încă găsită de poliţişti
(23 iunie 2021)
130 vizualizări
După ce CCR le-a întors legea, deputaţii-jurişti au găsit o soluţie să nu-i lase fără pensii speciale pe primari
(4 aprilie 2016)
105 vizualizări
Sorin Oprescu, condamnat la închisoare cu executare. Judecătorul a greşit pedeapsa
(14 mai 2019)
236 vizualizări
Ministrul Muncii a făcut anunţul oficial! Ce se întâmplă cu următoarea vacanţă a românilor?
(5 mai 2018)
1182 vizualizări
Guvernul schimbă regulile privind înmatricularea vehiculelor
(21 iunie 2016)
157 vizualizări
Analiză INSP: În ultima săptămână, 28,5% din totalul deceselor au fost înregistrate în Bucureşti, Sibiu, Prahova, Alba şi Arad. 4,4% dintre persoanele decedate până în prezent, nu aveau alte probleme medicale.
(4 noiembrie 2020)
110 vizualizări
Metode de păcălit radarul şi camerele de rovignetă
(18 februarie 2016)
578 vizualizări
Epidemia de rujeolă ia amploare
(25 septembrie 2016)
361 vizualizări
Toată ţara intră sub avertizări meteo. Caniculă în sud şi est, vijelii în restul regiunilor
(2 iulie 2020)
104 vizualizări
Un mare actor de comedie şi, totodată, prezentator TV, infectat cu COVID-19. Care este starea sa de SĂNĂTATE
(21 ianuarie 2021)
74 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























