Primăria Capitalei vrea să acorde, prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti, un stimulent financiar în valoare de 2.500 de lei pentru copiii nou-născuţi, cu condiţia ca cel puţin unul dintre părinţi să aibă domiciliul sau reşedinţa în Bucureşti, iar copilul să se fi născut într-una dintre maternităţile de pe raza municipiului, conform unui proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a următoarei şedinţe a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB).
Potrivit proiectului de hotărâre, suma de 2.500 de lei va fi acordată o singură dată pentru fiecare nou-născut, de Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti din cadrul Primăriei Capitalei în baza unui dosar care va conţine actul de indentitate al unuia dintre părinţi în original şi copie, certificatul de naştere al copilului în original şi copie, biletul de ieşire din spital sau certificatul medical constatator al naşterii şi o cerere tip.
Dosarul cu documentele doveditoare trebuie depus la sediul Direcţiei în termen de o lună de la naşterea copilului.
În expunerea de motive, municipalitatea arată că, în recensământul din 2011 realizat de Eurostat, România se află printre primele cinci state din 28 în care declinul demografic este cauzat de sporul natural negativ şi de migraţie, astfel că este necesară crearea unor servicii sociale care să stimuleze natalitatea, iar conform Institutului Naţional de Statistică, în perioada 2010-2015, numărul nou-născuţilor vii cu părinţii cu domiciliul în Bucureşti, a scăzut.
„Reducerea continuă a natalităţii, în paralel cu o creştere constantă a numărului vârstnicilor va determina schimbarea echilibrului între generaţii, cu consecinţe majore asupra dezvoltării socio-economice viitoare prin reducerea progresivă a disponibilităţii privind resursele umane. (...) Propunem acordarea unui stimulent financiar pentru nou-născuţi în cuantum de 2.500 de lei net/nou-născut, având în vedere multiplele cheltuieli pe care o familie tânără trebuie să le realizeze odată cu venirea pe lume a unui nou născut”, explică iniţiatorii proiectului.
Consilierii Generali au aprobat, în şedinţa din 18 mai, proiectul de hotărâre prin care Primăria Capitalei va acorda, prin Centrul de Servicii Comunitare Integrate pentru Tineri al Municipiului Bucureşti, un stimulent de 1.500 de lei net fiecărei familii de tinerii care se căsătoresc, cu condiţia ca cel puţin unul dintre soţi să fie la prima căsătorie şi cel puţin unul dintre ei să aibă domiciliul sau reşedinţa în Bucureşti.
În dezbaterea proiectului, consilierul USR Roxana Wring a spus că în 2015 rata căsătoriilor a crescut cu peste şase la sută, susţinând că nu este nevoie de un stimulent pentru căsătorii, pentru că "cine vrea să se căsătorească o poate face şi fără aceşti 1.500 de lei”.
În replică, primarul Capitalei, Gabriela Firea, a spus că este vorba doar despre un stimulent social, care "se practică şi în Europa”.
"Este un ajutor pentru tinerii şi pentru mai puţin tinerii care se căsătoresc şi nu încurajează nimeni căsătoria la 18 ani. Nu este un proiect derizoriu. Avem nevoie să îi ajutăm pe semenii noştri”, a subliniat edilul.
Stimulent financiar de 2.500 de lei pentru familiile cu nou-născuţi
2 iunie 2017
(1509 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Sunteţi pregătiţi pentru eclipsă? Ora la care începe la Ploieşti. Ce alt eveniment astronomic rar se mai produce astăzi
(20 martie 2015)
113 vizualizări
Veşti proaste pentru şeful ANAF. Poliţia Română, precizări după ce a primit o listă cu 53.000 de firme cu datorii la buget: 'Nu reprezintă o sesizare penală'
(28 septembrie 2022)
72 vizualizări
Inca doi ani cu masca pe figura ! Alexandru Rafila: Mă aştept ca epidemia de coronavirus să dureze şi anul viitor !
(11 aprilie 2020)
1640 vizualizări
Peste 60 de tone de carne de la Avicola Călăraşi retrase din magazine
(7 noiembrie 2013)
102 vizualizări
Elevilor din anii terminali de liceu li se vor deconta manualele în limita a 55 de lei
(7 septembrie 2015)
480 vizualizări
Coşmar pentru o fată de 18 ani din Prahova. Invitată la o petrecere, a fost violată de 9 bărbaţi
(10 iunie 2021)
47 vizualizări
60 de pensionari români primesc câte un miliard de lei, adică de 25.000 de euro pe lună
(5 octombrie 2016)
664 vizualizări
Cu ce bani a revoluţionat Clujul transportul în comun!
(20 aprilie 2019)
101 vizualizări
A murit actorul Ion Besoiu
(18 ianuarie 2017)
191 vizualizări
RCA la locuinţe: asigurarea obligatorie pentru casă şi apartament se schimbă peste noapte. Ce trebuie să ştii
(25 august 2021)
59 vizualizări
COVID – 19: 143 de noi cazuri de îmbolnăvire in 24 de ore în România!
(23 martie 2020)
89 vizualizări
Pe unde e Omar Hayssam? Teroristul nu e în custodia nimănui!
(22 iulie 2013 - Cristina IANCU)
86 vizualizări
Alegeri prezidenţiale 2019. Ce nu ai voie să faci în secţia de votare
(6 noiembrie 2019)
142 vizualizări
Parcul Balta Mică a Brăilei va fi monitorizat cu drone
(15 iunie 2015)
318 vizualizări
Florin Cioabă, autointitulatul rege al romilor a murit
(18 august 2013)
85 vizualizări
Colectiv: Numărul persoanelor decedate a ajuns la 31
(2 noiembrie 2015)
65 vizualizări
CNAS atenţionează: Cardul de sănătate nu ţine loc de bilet de trimitere şi nici de internare
(4 septembrie 2015)
97 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026

























