În 30 octombrie 1971, în comuna Certeju de Sus din judeţul Hunedoara, avea loc cea mai mare tragedie produsă în România până atunci. Nu mai puţin de 89 de persoane, mineri, localnici dar şi salvatori aveau să-şi piardă viaţa după ruperea unui baraj al iazului de decantare ce aparţinea exploatării miniere. Oamenii au fost înghiţiţi de valul de mâl ucigaş în timp ce dormeau. Totul se întâmpla la şase zile după festivităţile comuniste datorate împlinirii a 225 de ani pe care-i împlinea mina din Certej.

Miercuri, încă de la ora fatidică au fost demarate în faţa Ministerului Mediului mai multe manifestări de comemorare a victimelor tragediei din 1971 de la Certej. Organizatorii evenimentului promovat pe reţelele de socializare au depus, ieri, în faţa ministerului la ora 4:55, prima lumânare în memoria celor seceraţi de valul de steril, iar pe tot parcursul zilei acţiunea a continuat cu depuneri de flori. Acţiunea nu a impresionat cu nimic în Certej, iar rudele celor dispăruţi în ‘71 au mers la biserică pentru a-i pomeni pe cei dispăruţi atunci, cum cere obiceiul şi cum fac an de an de la tragedie încoace. Mai mult, localnicii împreună cu primarul din Certejul de Sus s-au întrebat de ce n-au fost comemorate victimele şi în anii trecuţi, dar brusc toată lumea îşi aminteşte acum de eveniment.

"Aveam senzaţia că un batalion de tancuri vine peste noi”

În data de 30 octombrie 1971, la ora 4:55, digul iazului de decantare de la mină avea să se rupă, iar munţii de steril să alunece peste aşezare. Digul s-a rupt pe o lăţime de 80 de metri şi din iaz s-au prăvălit peste sat, în câteva minute, 300.000 de metri cubi de steril. În doar un sfert de oră valul a ras de pe faţa pământului şase blocuri de locuinţe cu 25 de apartamente fiecare, un cămin cu 30 de camere, şapte locuinţe individuale şi 24 de gospodării. Dezastrul a provocat 89 de morţi şi peste 80 de răniţi, arată actele vremii, iar autorităţile comuniste au anunţat oficial doar 48 de morţi pentru a nu fi nevoite să declare doliu naţional. Securitatea a trecut în certificatul de deces la peste 40 de victime „asfixie mecanică cu nămol” iar la restul ale cauze de deces. În acest fel s-a muşamalizat numărul real al victimelor produse de viitura ucigaşă şi nu s-a declarat doliu naţional.

Martorii tragediei îşi amintesc clipă de clipă tot ce s-a întâmplat în dimineaţa fatidică. Printre ei este şi actualul primar al localităţii care a scăpat cu viaţă. Se pregătea să meargă la şcoală când s-a auzit că vine viitura. „S-a auzit un zgomot infernal, dădea senzaţia că vine un batalion de tancuri. S-a întrerupt energia electrică şi apoi se mai auzeau nişte gemete de animale care se zbăteau în mâl. Era semiîntuneric şi foarte multă ceaţă, am ieşit din casă, dar nu ştiam cât se mai ridică nivelul mâlului care intra în locuinţă. Casa a fost trainică şi a rămas în picioare, restul anexelor au fost rase de val. La noi nivelul mâlului avea un metru”, îşi aminteşte Petru Cîmpian, primarul comunei Certej.

Imediat, localnicii au început operaţiunile de salvare a celor care erau prinşi de viitură şi strigau după ajutor. Până să ajungă militarii şi echipele de salvare, mai mulţi oameni au fost scoşi din capcana ce ameninţa să-i omoare.

Operaţiunile de salvare aveau să facă şi alte victime pentru că militarii în termen, studenţii şi voluntarii nu ştiau zona, iar în încercarea de a ajunge la cei prinşi, au căzut în fântânile satului acoperite de mâl. Nimeni şi nimic nu i-a mai putut ajuta, au murit înecaţi. În documentele de stare civilă şi evidenţă a populaţiei au fost identificaţi 83 de morţi din Certej, restul până la 89 se presupune că sunt militari în termen care şi-au pierdut viaţa în operaţiunile de salvare. „Se improvizase o platformă cu 5-6 elicoptere utilitare care participau la scoaterea victimelor din mâl.

În zona centrală a localităţii erau ambulanţe şi camioane care transportau victimele la spital, la Deva, iar cadavrele au fost strânse şi identificate la căminul cultural din localitate. Îmi aduc aminte că au fost familii întregi care au dispărut. Cum a fost norocul pentru că hazardul a determinat decesul unor şi supravieţuirea altora. Şi primarul de atunci a murit, locuia în apropierea clădirii administrative a minei”, îşi mai aminteşte Petru Cîmpian. Zeci de victime au fost descoperite în locuri în care nu aveau ce căuta, la sute de metri de casele lor, semn al imensei forţe pe care a avut-o viitura ucigaşă. După un an de cercetări şi audieri, ancheta comuniştilor a decis că nu sunt vinovaţi pentru că tragedia este urmarea unor împrejurări ce nu puteau fi prevăzute.

Comuniştii şi-au învăţat imediat lecţia, au mai construit la Certej încă două baraje, însă măsurile de siguranţă depăşeau cu mult normele vremii. Unul a fost făcut la un an distanţă de tragedia din ‘71 şi celălalt în 1979-1980. Ambele au fost proiectate pentru a rezista la un cutremur de peste 8 grade pe scara Richter, iar în zona Certej cele mai mari cutremure consemnate abia dacă pot ajunge la 4 grade, dat fiind faptul că aşezarea este protejată de munţi vulcanici foarte stabili. Primarul de astăzi al localităţii spune că o astfel de tragedie nu s-ar mai putea întâmpla.