În 63% dintre familiile din România violenţa este „soluţia“ găsită de către părinţi pentru a rezolva problemele de comportament ale copiilor sau pentru a le arăta celor mici că greşesc. În fiecare dintre aceste familii, copiii au astfel ocazia să înveţe direct de la părinţii lor că violenţa este o opţiune şi că poate fi folosită mai departe, în relaţia cu colegii, prietenii, viitorii parteneri, viitoarele familii, se arată într-un studiu sociologic realizat la nivel naţional de Organizaţia Salvaţi Copiii.

„Există o îngrijorare crescândă cu privire la frecvenţa şi gravitatea formelor de violenţă pe care le vedem zi de zi în comportamentele copiilor noştri. La locul de joacă, în clase, în curtea şcolii, copiii se lovesc, se împing, îşi vorbesc urât, sunt într-o permanentă competiţie cu colegii lor. Este momentul să ne asumăm responsabilitatea ca adulţi semnificativi din viaţa lor, părinţi, educatori, modele, şi să recunoaştem că probabil suntem cea mai la îndemână sursă pentru învăţarea comportamentelor violente”, spune Gabriela Alexandrescu, Preşedinte executiv Salvaţi Copiii.

În ultimii şase ani, organizaţia pe care o conduce a oferit programe şi servicii de evaluare şi terapie psihologică pentru 13.126 de copii care provin din medii defavorizate în care violenţa domestică este o constantă. Iar în toată această perioadă, psihologii organizaţiei au ajuns la concluzii alarmante. 62% dintre copiii din program prezentau comportamente agresive şi dificultăţi de gestionare a furiei, 47% minţeau ca să evite situaţiile dificile, 83% simţeau frică, revoltă şi resentimente faţă de părinţi în situaţiile în care ajungeau să aibă un comportament nedorit sau să facă o greşeală, potrivit datelor furnizate de Salvaţi Copiii. Şi în ceea ce-i priveşte părinţi rezultatele sunt îngrijorătoare. 58% dintre aceştia cred că un comportament cald şi apropiat de cel mic duce la pierderea autorităţii parentale şi că, la nevoie, consideră bătaia şi cearta măsuri educaţionale mai eficiente. În acelaşi timp, doar 23% dintre ei admit că problemele de comportament ale copiilor ar putea avea legătură cu felul în care sunt disciplinaţi acasă.

Miercuri, Salvaţi Copiii a început o nouă campanie pentru combaterea violenţei asupra copiilor, prin care îşi propune să arate cum orice comportament de violenţă împotriva unui copil, nu doar îl răneşte, fizic sau emoţional, dar îi oferă un model de acţiune pe care copilul de astăzi, viitor adolescent, tânăr, adult, îl va duce mai departe, în relaţiile cu cei din jur. Campania are o puternică componentă educaţională, prin organizarea în perioada imediat următoare a unei serii de 8 conferinţe de educaţie parentală la care sunt aşteptaţi 3.000 de părinţi, menite să promoveze în rândul acestora metode pozitive de educare a copiilor. De asemenea, în cadrul campaniei va fi realizat primul studiu naţional cu privire la incidenţa comportamentelor de bullying între copiii de vârstă şcolară, precum şi o amplă cercetare cu privire la mecanismele de identificare, raportare, referire şi abordare a situaţiilor de abuz şi discriminare în rândul copiilor de vârstă preşcolară.